O minune contemporană a Sfântului Nicolae

 Am auzit această istorioare de la Ieromonahul Teofilact de la Mănăstirea Peșterilor din Pscov, înainte cu puțin de anul 1980. Părintelui Teofilact i-a povestit-o un ofițer cu grad mare al Marinei militare, întâmplare care i s-a făcut pricină să se întoarcă la credință.

În tinerețe era căpitanul unui torpilor ce se afla în Oceanul Pacific. Într-o zi vaporul a ieșit în recunoaștere. Prognozele meteorologice erau bune și nimic neliniștitor nu se prevedea. Dar peste puțină vreme la orizont a apărut mai întâi un nor negru, care a început să se întindă repede. A început să sufle un vânt care progresiv se întețea. A început o furtună neobișnuită. Valuri uriașe au început să lovească vaporul, care se clătina de la stânga la dreapta. Apa a intrat la motor, care s-a oprit și astfel vaporul a rămas fără motor. Iar aceasta însemna moartea tuturor.

Căpitanul nu era fricos, însă frica de moarte a început să-l stăpânească. Nu era singur, ci avea responsabilitatea întregului echipaj. Ce să facă? Fulgerător i-a trecut prin minte cuvintele mamei sale, care-i spusese de multe ori: „Să te rogi lui Dumnezeu, căci El îi mântuiește pe oameni oriunde s-ar afla ei”. De asemenea și cuvintele bunicului unui bătrân lup de mare: „Cel care nu s-a aflat pe mare, niciodată nu s-a rugat lui Dumnezeu”. Căpitanul nu intrase în biserică de când era copil. A intrat în Comsomol (Uniunea Tineretului Comunist), după care și-a făcut stagiul militar. Nu știa nici măcar să se roage. Dar acum, din adâncul sufletului său a strigat cu toată ființa sa: „Doamne, mântuiește-mă! Doamne, mântuiește-mă!”.

Și îndată s-a săvârșit minunea. A văzut un bătrân mergând pe valuri de-a dreapta vaporului. Purta veșminte preoțești. Căpitanul a observat și însușirile feței bătrânului. O barbă mică și o privire scânteietoare. Bătrânul a binecuvântat vaporul cu amândouă mâinile sale și îndată vântul a încetat și marea s-a potolit. Furtuna a încetat, iar căpitanul încă mai era cu răsuflarea tăiată. A făgăduit în sinea sa că la întoarcere va trece fără nici cea mai mică întârziere pe la prima biserică și va aprinde o lumânare, ca dovadă de recunoștință pentru izbăvirea sa și a echipajului său. Dar în acea vreme în Extremul Orient toate bisericile fuseseră distruse.

Dar curând i s-a oferit ocazia. Fusese mutat la Leningrad. Fiind într-un tramvai, vede o biserică cu cinci turle. Coboară la următoarea stație și se îndreaptă către biserică. Era catedrala Sfântului Nicolae. A intrat în biserica semi-întunecată, a luat o lumânare și, privind în jur să vadă unde s-o aprindă, a văzut icoana unui bătrân episcop, și-și spuse: „Voi aprinde lumânarea înaintea acestui bătrân”. Atunci căpitanul s-a apropiat mai mult de icoană și, privind-o cu atenție, a văzut că însușirile celui de pe icoană corespund întocmai cu cele ale bătrânului care a încetat furtuna din Oceanul Pacific.

–     A cui este icoana aceasta?, a întrebat el pe o femeie care făcea curățenie în biserică.

–     Ce vreți să spuneți? Nu știți că acesta este Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul celor care călătoresc pe mare?, i-a răspuns femeia.

Această minune este descrisă de Părintele Teofilact în culegerea sa: „This Happened in Our Time”, Revista „Pravoslavia” din 22.05.2014.