„Pascalia veşnică” tipărită pe grecește la Veneţia în anul 1688 cuprinde într-un tabel data prăznuirii Paştilor pentru un întreg ciclu pascal, începând cu 1627 şi încheind cu 2158. Nimic extraordinar: un asemenea tabel se găseşte şi în cărţile noastre vechi, în special în Psaltire şi Ceaslov. Aflăm din această carte veche de aproape 350 de ani că Paştele ortodox din 2023 e prăznuit pe 3 aprilie (stil vechi), adică 16 aprilie (stil nou), ceea ce, cum se vede, corespunde realității.
Discuția iscată în timpul deniei pentru Sfânta și Marea Luni, când Biserica îl prăznuiește pe Iosif cel Preafrumos vândut de frații săi, nu a stârnit împotrivire din motive de adorare a calendarului, ci din cauza manifestului politic implicit. Iar hârtia de turnesol care confirmă acest lucru este numărul mare de influenceri de toate riturile care au îmbrățișat ideea. S-a spus în mod manipulator – și continuă să se afirme – că pascalia ortodoxă este sovietică. La fel ca în cazul celor ce văd în Ortodoxie un instrument putinist și sunt gata din acest motiv să agiorneze credința părinților sau chiar să o lepede, atitudinea este vecină cu paricidul. Nu văd nicio diferenţă între așa ceva şi gestul unor bolşevici de a-şi denunţa părinţii care nu corespundeau ideologic.
Cum s-a văzut cu toată claritatea din discuțiile purtate în aceste zile, inițiativa nu urmărește unitatea religioasă a ortodocșilor, ci unitatea politică a Europei. Un demers politico-diplomatic în care Muntele Athos și Ierusalimul sunt privite ca o cantitate neglijabilă. Venind de la cineva care se declară ortodox, așa ceva este incalificabil. Mai mult, demersul face din pascalie un instrument cezaric. Să lăsăm Cezarului ce este al Cezarului și să dăm lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu.
Data corectă a Paștilor e data la care toată Ortodoxia prăznuiește Învierea, după o formulă care nu a fost niciodată schimbată, datând din vremea când Orientul și Occidentul mărturiseau același Crez.
Iosif Camară
