Cuvântul întrupat a ieșit dintru Sine și a creat aceeași sine cu cea a omului, întru toate asemănător cu noi, afară de păcat, și astfel ca Dumnezeu-Om l-a izbăvit odată și pentru totdeauna pe om din mersul său spre inexistență. Primul om al păcatului se renaște în persoana Celui care a creat viața cea nouă.
Prin întruparea Cuvântului se descoperă nu numai adevărul despre Dumnezeu Cel în Treime, ci se arată și deplinul adevăr despre lume și despre omul adevărat, autentic și deplin. Iar consecința directă a acesteia este faptul că învățătura ortodoxă despre om se bazează în mod necesar pe Persoana teandrică a lui Hristos. Dumnezeu-Omul este arhetipul și modelul omului adevărat. Cunoașterea adevărată a lui Dumnezeu, provenită din toate cele pe care ni le-a făcut cunoscute nașterea lui Hristos – „Nașterea ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței” (Troparul Nașterii Domnului) -, ne conduce și la adevărata cunoaștere a omului.
Taina Întrupării a rezolvat definitiv problema adevărului despre Dumnezeu și, în același timp, despre om. Iar aceasta se datorează realității istorice și credinței seculare a comunității bisericești care crede că Hristos nu este numai Dumnezeu adevărat și desăvârșit, ci și Om adevărat și desăvârșit, adică Dumnezeu-Om. Prin urmare adevărul despre omul autentic l-a descoperit și l-a arătat în Persoana Sa însuși Hristos.
În tradiția și viața ortodoxă, adevărul despre Dumnezeu și om se identifică întotdeauna cu o persoană concretă și niciodată nu se înțelege neipostaziat și impersonal. Deplinătatea și sobornicitatea acestui adevăr este Persoana lui Iisus Hristos, Care a propovăduit: „Eu sunt adevărul”. Adevărul existenței autentice a omului „prin Iisus Hristos s-a făcut”. Iar acest adevăr l-a exprimat Adevărul în sine, Hristos, în mod real, nu ca Cel ce a spus, ci ca Cel a făcut, ca „Cel ce a făcut adevărul”. Aceasta înseamnă că posibilitatea înaintării și desăvârșirii omului în Hristos există numai după Întrupare. A fi om adevărat și autentic, înseamnă a se împărtăși cu Hristos, Dumnezeu-Omul, și a participa la viața Sa. Tocmai de aceea, cei care au comuniune cu El, prietenii Săi, Sfinții, cunosc prin experiență că Hristos nu este numai „calea și adevărul”, ci este și „viața”. Comuniunea credincioșilor cu El este viață, cea mai dreaptă viață, „ca să aibă viață și mai mult să aibă”.
Cuvântul, fiind Dumnezeu desăvârșit, a luat întreaga fire omenească, a devenit Om desăvârșit și a creat din nou, a îndumnezeit și a mântuit întreaga fire omenească. Și aceasta pentru că, potrivit Părinților, ceea ce nu se asumă de către Persoana lui Hristos, nu se naște din nou și nu se mântuiește (ceea ce nu este asumat, nu este nici vindecat). Iar consecința directă a celor spuse este faptul că lucrarea lui Hristos privește mântuirea omului întreg, dar își asumă și întreaga realitate creată. Astfel se înțelege de ce un Hristos „cu lipsă” sau „micșorat”, fie în privința Dumnezeirii Sale, fie în privința omenității Sale, nu poate să mântuiască și să-l slobozească pe om. Prin urmare se cuvine ca omul întreg, potrivit exprimării liturgice, să-și încredințeze, să-și dea „toată viața sa lui Hristos Dumnezeu”.
Planul iconomiei de mântuire a omului se desfășoară mai ales prin arătarea Noului Adam, Hristos. Vechiul Adam nu mai este pildă pentru Cel nou, ci Cel nou pentru cel vechi. Firea omenească a fost plăsmuită dintru început datorită omului nou, pe care l-a arătat Hristos. În Persoana Celui care a conlucrat la crearea tuturor, se înfăptuiește o a doua creație și omul își regăsește modul firesc al vieții sale.
Din unirea firii dumnezeiești cu cea omenească într-un Ipostas al lui Dumnezeu-Cuvântul rezultă consecințe mântuitoare directe pentru om. Una dintre ele este că tot ceea ce dobândește firea de la Dumnezeire, se transmite fiecărui om, fiecărui mădular al Bisericii. Întreaga taină a Iconomiei dumnezeiești, precum și fiecare aspect în parte al ei, se referă la om. Cuvântul autentic despre Hristos devine deja cuvântul adevărat pentru omul autentic și toate care se referă la Hristos dau sens la toate cele se referă și la om. De aceea, orice denaturare sau schimbare a Credinței drepte în Hristos are o repercusiune directă asupra învățăturii Bisericii despre om și mântuirea sa.
Hristos este „chipul identic” al lui Dumnezeu-Tatăl. Omul însă este chipul „nedeslușit” al lui Dumnezeu, pentru că, fiind creat după chipul lui Hristos, constituie chipul Aceluia. Pentru ca omul să se arate om adevărat, trebuie să devină aceea pentru care a fost plăsmuit, adică chipul lui Hristos. Așa cum prototipul, Hristos, nu poate exista în chip impersonal, ci numai în legătură personală de dragoste și comuniune, întocmai la fel trebuie să se petreacă și cu chipul Său, omul, care are posibilitatea să creeze legături de dragoste și să fie încorporat în chipul original și unic al Tatălui, Hristos. Prin urmare, atunci când omul participă la viața în Hristos, este un om autentic. Atunci, cu adevărat, poate să-și regăsească „Frumusețea autentică a chipului său”, să-și arate adevărata sa măreție, să se desăvârșească ca om, ajungând până la măsura de a se face dumnezeu după Har.
Înțelegerea bogăției teologiei ortodoxe, care a fost folosită aici prin toate pe care le-am cercetat în linii mari, dar și integrarea în viața în Hristos, se înfăptuiesc și se întregesc concret în inima experienței liturgice a Bisericii. Nașterea lui Hristos se trăiește și acum, „astăzi” („Astăzi se naște…”), prin participarea fiecăruia în parte la Tainele Bisericii. Calea și metoda cele mai sigure ale abordării ermineutice și empirice a lor trece negreșit prin experiența Sfintelor Taine și mai ales prin comuniunea euharistică, în care credinciosul se familiarizează cu evenimentul întrupării Cuvântului „pentru noi și pentru a noastră mântuire”.
Prin acest mod concret și cu putință de înfăptuit se înțelege mai lesne și mai deplin faptul că evenimentul Nașterii lui Hristos are o foarte mare însemnătate, de vreme ce oferă fiecărui om posibilitatea de a dobândi viața adevărată și mântuirea. În tradiția ortodoxă viața teandrică a lui Hristos este într-adevăr viața adevărată a întregului neam omenesc, dar și viața fiecărui mădular al Trupului lui Hristos, Biserica. Această viață nouă, adevărată, a început pentru toți la această sărbătoare a Nașterii lui Hristos și tot prin ea să dăruiește tuturor, pentru că acum S-a întrupat Dumnezeu, S-a născut Hristos, însăși Viața, nădejdea cea vie și sigură și calea mântuirii pentru noi toți. Totodată, prin întrupare, prin pogorârea și deșertarea iubitoare de oameni a dragostei lui Dumnezeu, s-au arătat măreția, adevărul și posibilitatea îndumnezeirii după Har a omului.
Extras din articolul: Nașterea Domnului: Taina lui Dumnezeu și a omului – Vasileios Tsingos, Profesor de Dogmatică la Unversitatea Aristotel – Tesalonic.
