Preot Ioan Bădiliţă
Icoana lui Teofan Cretanul e de o forță copleșitoare! Totul e un joc sacru, o Liturghie a mâinilor și un dans al privirilor care se intersectează în interiorul spațiului diafan dintre Mamă și Fiu. Totul în această Icoană este o Golgotă mistică.
Maria așază cu dor și fior Pruncul în mâinile lui Zaharia ca pentru sacrificiul suprem. Purtat pe brațele învelite și tremurânde ale bătrânului cu tâmple ninse, arătat de degetul timid al Anei, suspendat între ușile împărătești cruciforme și baldachinul-cupolă-cosmos, Copilul-împlinire a speranței lui Israel, mângâiere luminoasă a istoriei omenirii, schițează un gest de o duioșie extremă, întinzând mânuța spre Mamă, tânjind după brațele Ei calde și înmiresmate, după pieptul Ei plin de dragoste și lapte.
Dar Ea Îl privește îndurerată, cu tristețea unui cer în zori atunci când își vede toate stelele stinse parcă pentru totdeauna. L-a adus la Altar ca pe o Prescură gata pentru junghiere, pentru a-I fi străpunsă inima din care vor țâșni euharistic nemurirea și pământul nou al înviaților, al ne-mai-murinzilor.
Da, prin inima ta, Mamă, va trece sabie uriașă, arzătoare, va trece suliță de centurion, va trece toată durerea Evei și a Rahelei și a Paraschivei din strana de pe stânga cum intri în Biserica noastră, care și-a dus fiul la groapă și-mi dă mereu prescura amestecată cu bocet…
O, Maică, nimic și nimeni nu te va mișca de lângă cruce. Acolo vei plânge cu râurile de lacrimi în care se vor tămădui toate mușcăturile de șarpe ale umanității.
Da, Mamă, înainte ca Mielul să urce pe Cruce, El Se va răstigni pe brațele tale deschise larg pentru a îmbrățișa la pieptul tău dogoritor tot universul, toată durerea, tot suspinul. Pe toți și pe toate. Acum slobozește…
