Preot Ioan Istrati
Poți vedea locuri minunate, oameni frumoși, minuni ale lumii, curiozități, meșteșuguri, informații de la miliarde de oameni. Poți întra în mintea oricui – sau cel puțin așa crezi. Poți vedea totul.
Dar nu poți simți nimic profund. Îndărătul imaginilor mirifice e o cutiuță cu ecran cu mii de pixeli. Nu e un suflet. Nu e viață, ci doar reprezentarea falsă a acesteia.
Te poate fascina, te poate lăsa dependent.
Dar nu poate fi comparată cu îmbrățișarea mamei, cu surâsul pruncului în miez de noapte, cu răsuflarea celor dragi, cu atingerea, cu viața.
Ecranul e doar o poveste, spusă de ochii tăi care văd o reprezentare a vieții.
Și vă mai spun ceva: fiecare dintre noi vede altceva. Limbajul egalizează trăirile și impresiile. Dar ceea ce văd eu într-un om nu mai poate fi văzut de nimeni înafară de Dumnezeu.
Ceea ce privesc e unirea între ceea ce văd și universul meu de idei, simțiri și trăiri. E o nuntă între realitatea exterioară și cea lăuntrică.
În ziua Judecății personale, în fața Îngerilor lui Dumnezeu, vom vedea fiecare clipă din viața noastră, cu lumina sau cu întunericul pe care le-am agățat de ea. Vom vedea iubirea dindărătul cuvintelor, faptelor, gândurilor. Vom vedea ceea ce ar fi trebuit să vedem și n-am văzut.
Vom vedea totul prin ochii lui Dumnezeu.
Și vom simți toată bucuria și toată durerea pe care am provocat-o în oameni și în Dumnezeu. Toată lumina și tot întunericul cuvintelor, ideilor, faptelor noastre.
Și Împăratul iubirii va decide cărui univers aparținem.
