Preot Alexandru Lungu
Sper să fie iarnă și miros de vin fiert și scorțișoară în aer. Îmi doresc să fiu înconjurat de o palmă de oameni, cei cu care am împărțit cerul senin, dar și furtunile din timpul verii. Vreau să fie ziua în care să mă fi împăcat cu Dumnezeu, pe care de atâtea ori l-am slujit cu nevrednicie. Mă întreb de atâtea ori, cine pe cine ține în palmă în timpul Împărtășaniei?
Mi-aș dori să fie perioada colindelor și zăpada înaltă la fel ca în copilăria mea. Nu de alta, dar mirosul putregaiului să nu fie atât de insuportabil.
Mi-ar plăcea să fiu spovedit și împărtășit de puține clipe, poate strigătul de pe cruce al tâlharului să-mi fie dăruit și mie la finalul vieții.
Aș dori să fie cânt domol și rugăciune tihnită la capătâiul meu, dacă tot este ultima slujbă la care trupul meu ia parte pe pământ. Predica să fie scurtă și lipsită de epitete împodobite țanțoș la final.
Mi-ar plăcea să fie prunci și tineri prezenți, dar și bătrâni cu părul ca omătul. Pe mormânt puține flori și nicio coroană, mai bine pâine oferită celor sărmani, decât risipă de plastic și bani aruncați pe un mormânt acoperit de zăpadă.
Ar fi frumos să fie Duminică și clopotul să răsune dintr-o vale până în cealaltă. Aș vrea să fie toacă și plâns domol, căci sufletul nu a murit și a plecat spre singura viață adevărată. Aș vrea să nu se așeze băuturi amețitoare și nici măncare grasă pe masă.
Totul să fie smerit și plin de bunăcuviință. Căci moartea este doar o punte și dincolo de ea Hristos, Cel pe care L-am urmat cu căderi și ridicări o viață întreagă.
