Așa te vede duhul meu, Stăpână:
Te duce Ana, Maica-ta de mână.
Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,
În ochi porți cerul nopților de vară
Și părul tău e caer de lumină.
Smerit în rugă, trupul mic se-nclină
Și fața de copil așteaptă harul.
Ca să-ți picteze slava, iconarul,
Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,
A prefăcut-on pulbere ușoară
Și pata de argint a hainei tale,
A încrustat-o-n raze ca în zale.
În juru-ți focul curge, ca o apă.
Cu frăgezimi de mugur care crapă,
Mânuța poartă lujerul de floare,
Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,
Cu vraja curăției și a milei,
s-a așezat pe umărul copilei.
Din norii albi și moi ai înălțimii,
Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.
În cuviință mare, iconarul
Cu fie de-arnici a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,
Potirul sfânt al jertfelor te-așteaptă.
