Un tânăr se izbăvește de droguri și se face monah
Povestea cutremuratoare a doi prieteni din copilarie, nedespartiti si mult iubiti, care-si spuneau unul altuia „frate”. Unul dintre ei, viitorul pictor sarb de renume Dusan Gherzici – „Ghera”. Celalalt, viitorul monah Arsenie. Arsi pana la cenusa intr-o tinerete excentrica, in care rock-ul si drogurile erau ingredientul principal, drumurile lor se despart abrupt din clipa in care unul dintre ei alege Invierea. Era, precum se vede, mai „tare” ca marijuana…
Spre sfarsitul primei noastre veri in America, ne-am cunoscut cu celebrul fotograf Stefan Lupina, emigrat de tanar din Croatia si stabilit in New York. Era un om foarte extravagant, plin de energie si doritor de faima, pe care mai ca o si dobandise in vremea aceea. A fotografiat multe staruri ale filmului si mai ales ale rock-ului. Traia intr-un mare studio pe Broadway, in Soho.
Intr-o dupa-amiaza, Ghera m-a chemat sa mergem intr-o vizita la Lupina. Dupa o zi insorita, in care ne plimbasem senini prin oras, binedispusi, impreuna cu Julia si Elena, vizitand galeriile de arta, am ajuns si la studioul lui Stefan. Ne-a primit amabil si relaxat, ne-a inconjurat cu atentie si ne-a povestit anecdote cu personalitati pe care le pozase. Ne-a aratat albumele foto si ne-a amuzat in fel si chip cu simpaticul lui accent croat.
Pentru ca ziua deja se apropia de sfarsit, ne-a spus ca este invitat in acea seara intr-o mega-discoteca de curand deschisa. „Tunelul”, aflata in spatiul imens al unui depou de metrou vechi si parasit. El trebuia sa faca un photo performance si, in timp ce stateam de vorba, i-a venit ideea sa ne invite si pe noi acolo. Pentru ca aflase din discutii ca ma ocupam cu yoga si pentru ca aveam un trup mladios, ne-a propus sa aparem toti trei pe scena. Stefan avea sa-l fotografieze pe Ghera, care trebuia sa picteze trupul unei mulatre fotomodel, iar eu, in alta parte a scenei, aveam sa improvizez exercitii yoga intr-o suita lenta, ca un fel de balet static. La acea varsta, fiind gata oricand de iesiri excentrice, propunerea ne-a sunat nemaipomenit si-am acceptat-o cu multa placere.
Bineinteles, in lumea noastra, asemenea evenimente nu se puteau petrece fara lucrul care ne-a marcat, printre altele, modul de viata. Pe masa a aparut proaspata si foarte scumpa cocaina, venita direct din Columbia. Am tras fiecare cate-o linie maricica si-am plecat pe inserate. Starea euforica ne-a tinut tot drumul, iar cand am ajuns, am fost primiti si condusi direct la intrarea pe scena.
Ghera si cu mine eram goi pana la brau, purtand doar niste dresuri stramte, in timp ce Lupina era imbract intr-un costum de piele neagra. Am intrat pe-o scena micuta, cat un ring de box. Reflectoarele s-au aprins si spectacolul a inceput. In discoteca plina pana la refuz se aflau cateva mii de oameni si toate privirile au fost brusc atintite spre noi. Prin tuse de culori vii, Ghera picta repede si cu indemanare fiinte fantastice pe trupul dezgolit al fetiscanei. Stefan ii inconjura, isi alegea unghiurile, fotografia. In tot acest timp, insufletit de-o stare ciudata, intru totul extatica, ca intr-o transa, am facut niste exercitii pe care niciodata mai inainte nu le reuseam. Totul curgea intr-un fel ritualic si, pur si simplu, simteam cum ma incarc din energia acelei mase de oameni care ne priveau fara sa clipeasca, fascinata de evenimentul neobisnuit de pe scena. Printre ei se aflau si multi belgradeni care locuiau in New York, veniti acolo pentru ca auzisera ca vom participa si noi. Imi amintesc ca unul dintre ei, transfigurat, cu irisul cat gamalia unui ac, a strigat de undeva, de langa scena: „Omule, e absolut i-re-al! ”. Simteam cum duhul cocainei imi dadea in acele clipe o putere peste fire si o stapanire asupra intregii situatii. Imi doream sa nu se mai sfarseasca niciodata momentul asta.
Tot spectacolul a durat aproape o ora si s-a terminat in aplauze si strigate emotionate din public. In acel moment, am trait ceva unic in viata mea, ceva ce-i insoteste si-i conduce toata viata pe oamenii din show business, staruri din lumea filmului si a muzicii, sau pe-o buna parte din ei: sentimentul voluptatii sufletesti si chiar trupesti, al mintii pline de-o trufie de nedescris si de-o satisfacatoare indragostire de sine. Coborand de pe scena, eram foarte agitat si imi doream sa fiu din nou in centrul atentiei. Consideram ca am niste calitati iesite din comun si pluteam scaldat intr-o lumina orbitoare. Aveam nevoie sa mai iau cocaina.
Incetisor, zorile se iveau, discoteca se golea si a venit si vremea sa plecam. Actiunea drogului, vraja aceea demonica incepea sa se destrame si ma arunca din nou in realitate. Am iesit afara, i-am salutat pe toti si am pornit-o spre casa. Capul ma durea si simteam o presiune pe creier. Se crapa de ziua. Strazile erau pustii si murdare. Trecand prin fata unei vitrine, m-am vazut in ea. Aratam foarte epuizat si batran. Ma incerca o stare de voma. Simteam o lehamite si o stare foarte apasatoare. In metrou a trebuit sa ies de cateva ori intre vagoane pentru a vomita. Cand am ajuns la apartament si mi-am venit cat de cat in fire, mi-am vazut toata mizeria si goliciunea si nu-mi mai ardea de nimic. Dupa euforia noptii trecute, acum eram in pragul sinuciderii. Imi era o scarba imensa de mine insumi. In cele din urma, m-am intins si-am incercat sa adorm, dar am cazut intr-o stare mai mult de agonie decat de somn. Eram cu totul frant si doream sa nu ma mai trezesc vreodata.
Doamne Dumnezeule, daca mie viermelui fara glas, mi-ai fi ingaduit o astfel de cadere, cu adevarat as fi alunecat pe calea asta fara de intoarcere si azi n-as mai fi fost viu. Iarta-ma, de poti. Rogu-Te, niciodata nu-mi mai pomeni prabusirea si rusinea asta, ci eu o voi purta in mine pana la moarte, ca pe o pedeapsa si pururea pocainta. Iarta!
„Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi…”.
A mai trecut un an. Un an in care, prin mila nemasurata a lui Dumnezeu, am aflat credinta ortodoxa cea adevarata, un an in care m-am impartasit de Dumnezeu si de prezenta Lui in chipul dragostei celei de negrait, un an in care am primit izbavire din vartejul lumii, pace inimii, mare bucurie si asezare sufleteasca. Dar n-as vrea sa vorbesc aici prea mult despre acestea. As pomeni numai o intamplare mai putin obisnuita.
Pe atunci, credinta mi-era nestatornica si slaba. Ma apropiam incet, prin carti, dar la biserica nu mergeam inca. Bunul meu prieten si nas, Ninoslav, care in acea perioada imi imprumuta literatura duhovniceasca, m-a chemnat in mai multe randuri Duminica la Sfanta Liturghie, dar eu il refuzam cu indaratnicie, crezand in mintea mea ca n-am nevoie de-o „institutie” si ca ma pot ruga foarte bine si singur, in apartamentul meu. De buna seama, era o inselare prin care trec multi, tipica incepatorilor, dar – slava Domnului! – nu mi-a trebuit mult sa-nteleg rostul si insemnatatea comunitatii bisericesti, a Dumnezeiestilor Slujbe si, ca o incununare a toate, a Sfintei Impartasanii.
Dupa aproape o luna de cand descoperisem Ortodoxia, mai aveam doar o singura sfasiere: inca mai fumam marijuana. Ce-i drept, de cand rugaciunea patrunsese in viata mea, fumam mai rar si cu mustrari de constiinta, dar deseori, cand ma-ntalneam seara cu prietenii, o tigara savuroasa cu ei era ceva obisnuit si nu o refuzam. Afara de perioada asta de nestatornicie, nicicand apoi n-am mai putut sluji si lui Dumnezeu si celor potrivnice Lui. Ma simteam rupt in doua. Dupa fiecare seara petrecuta astfel, traiam indepartarea harului si a acelei placute zdrobiri a inimii pricinuita de rugaciune, ca si indepartarea bucuriei care ma umplea in urma lacrimilor pocaintei. Iar golul asta chinuitor si trist dura cateva zile. Din cauza acestor stari, am inceput sa inteleg, fara de –ndoiala, ca trebuie sa iau o hotarare – in fata mea se afla alegerea caii pe care urma sa merg in viata.
Cu toate ca marijuana da o dependenta fiziologica mai mica decat tutunul, nevoia mea sufleteasca pentru aceasta mangaiere mincinoasa a fost mai tare decat pentru tigari, de care ma lasasem, cu ajutorul rugaciunii, relativ usor, cu o luna in urma. Ma temeam ca nu voi avea putere s-o scot la capat, desi mi-o doream din toata inima. Seara, inainte de culcare, am inceput sa ma rog mult: Dumnezeule, ajuta-ma sa nu ma mai droghez!
Intr-o seara, pe cand sedeam pe scaun si citeam din Psaltire: Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi… dintr-o data am inceput sa simt, neintelegand ce se intampla si minunandu-ma, acea caldura placuta, acel simtamant al implinirii, aproape intocmai ca atunci cand fumam marijuana. Cu toate astea, nu mai fumasem nimic de cateva zile. Aceasta betie fara de bautura – sau cum sa-i spun? – a inceput sa ma cuprinda din ce in ce mai mult, cu mai multa putere si a inceput sa se prefaca intr-o stare pe care nu o mai traisem pana atunci, aproape vecina cu inconstienta, dar intru totul mai mai curata, mai placuta si mai inalta. Cu toate astea imi aminteam, sau cel putin asa-mi parea in acel moment, de lucrarea acestei plante. Privind cu ochii de-acum, as spune mai degraba ca duhul acestei plante era cel care incerca sa imite fericita stare de rugaciune. Gandurile mi s-au oprit si imi parea ca trupul imi este straveziu si fara greutate. In piept simteam jaratec de care nici o dorinta patimasa nu se putea apropia, iar mintea mi-era limpede precum cristalul si se afla intr-o negraita pace. Nu stiu cata vreme am petrecut in aceasta stare, cand am auzit in gand: Iti dau seama, omule, ce putere are Dumnezeu si la ce inaltimi te poate sui fara nici un stimulent exterior, atunci cand este voia Lui? Ce-ai trait e doar o picatura fata de cele pregatite acelora care, parasind mincinoasele mangaieri ale lumii, fara de patimi Ii urmeaza Lui. Deci leapada acel gunoi si fii desavarsit! Eram cu totul sfasiat si uimit, pentru ca starea in care ma aflam s-a destramat usor si m-am gasit din nou in apartamentul meu, pe scaun, cu cartea in mana.
Dupa aceasta intamplare, mi s-a deschis o noua perspectiva. Deodata imi era limpede ca, de-acum, viata duhovniceasca este singura mea cale si singurul meu rost. Iar cand am inteles raportul: cu cat mai putine mangaieri pamantesti, cu atat mai multa mangaiere cereasca, m-am hotarat sa lepad pentru totdeauna orice fel de placere trupeasca. Asta insemnand mai ales marijuana, alcoolul, relatiile cu femeile si masturbarea, dar si multe altele.
In acea sfanta seara, in adancul cel mai ascuns al inimii mele, am devenit, in sfarsit, crestin.
Doamne, scriind asta, imi arde inima de bucurie amintindu-mi Lumina cu care-ai luminat mintea mea pana atunci adormita si intunecata. Ajuta-ma sa fiu si sa raman pururi robul Tau cel credincios, ostas si fiu mostenitor.
Din Arsenie Monahul, „Între Dumnezeu şi Rock ’n’ Roll” (Predania, 2012)
Traducere de Ionuț și Sladjana Gurgu
Articol publicat în numărul 85 (Februarie 2016) al revistei Familia Ortodoxă.
