Înainte de Învierea lui Lazăr, Mântuitorului Hristos „a suspinat cu duhul” când le-a văzut plângând pe Marta și Maria și pe cei care erau cu ele. În fiecare clipă durerile noastre și durerile lumii se împletesc cu durerea lui Dumnezeu pentru noi. În Săptămâna Patimilor ne apropiem mai mult, devenim mai conștienți de modul în care Hristos ia asupra Sa aceste dureri. Și pentru că una dintre cele mai profunde dureri din această lume este durerea celor care regretă avortul, iar mulți poartă această suferință pe umerii lor zeci de ani, în rubrica de astăzi vă invit să citiți scrisoarea unei mame a cărei bucurie a fost stinsă de drama avortului.
Probabil că fiecare dintre noi știm cel puțin o persoană care trece prin această suferință. Pe drumul către Învierea cea dătătoare de viață să le primim în rugăciunile noastre, să le sprijinim cu compasiune și să le fim alături, astfel încât să-și găsească liniștea, iertarea și puterea de a merge mai departe.
„M-am dus ca o epavă plutitoare și am asistat speriată la executarea lucrărilor de „înlăturare a factorului de stres”, adică o lumină de bebeluș care pâlpâia acolo, în mine, și am stins-o!
Am plecat apoi târându-mi membrele apăsate de golul și hăul ce-l purtam fără a ști să-i dau precis un nume.
Am apelat apoi în grabă la Delete și Reset, sistemul a repornit cu cântec și voie bună și, peste (abia!) 8 ani, am simțit că vreau să fiu și-am devenit mamă. Da. Dumnezeu S-a îndurat și m-a lăsat. Mi-a dat copilul așteptat pe care, peste alți 8 ani, era să-l pierd, și iarăși mi l-a dat! S-a îndurat și m-a iertat și l-a salvat!
Am mai primit în scurtă vreme încă un bebeluș, nu știu când au trecut toți anii ăștia, între alăptat, stat pe oliță, grădiniță, vărsat de vânt, mâzgălit pereții, mers pe prima bicicletă, lecții de înot, scrisoare pentru doamna învățătoare, sinus și cosinus, examene, dar au trecut caaaaaa vântul!
Și m-am trezit deodată c-un sentiment de … apropiere de deșert, văzând copiii din ce în ce mai mari, depărtându-se cu-ncetișorul.
Port în minte gândul că aș fi putut avea acum încă un copil. Mare. I-am luat dreptul la viață fără ezitare. Iar pe lângă mine plâng ori privesc cu ochi îndurerați mame care au dus cu greu sarcina și au pierdut unul sau chiar toți copiii. […]
În partea fericită, alte familii de prieteni cresc și tot cresc, cu aripi de înger în case, printre ei, au cinci, șase, opt copii cărora le zâmbește cerul în ochi și soarele-n plete, curate povești cu zâne și prinți coborâți în zilele noastre!
În astă vreme, la noi bate un vânt cu aromă de pustiu, iar exclamația „Târziu! Prea târziu!” zăngăne cicălitor, agățându-se în meandrele sufletului meu care parcă n-a rodit îndestul.
Am încercat între timp să-mi lămuresc această stare, și-am reușit să simt pe deplin și să-i clarific și soțului meu ideea că mă voi simți incompletă și prea puțin mamă dacă nu mai aducem un copil pe lume. […]
În fine, cum-necum, hotărâți să purcedem la îmbogățirea familiei noastre din această perspectivă, am aflat uimiți că nu se poate. Au trecut ani de zile în care lună de lună constatam că nu e neapărat la îndemână să faci copii, nu-i chiar cum vrei, când vrei, nu-i cum te-ai hotărât, după ce termini leasingul sau după ce ridici primul etaj, după ce ajungi PR manager ori termini masteratul.
Nu e chiar așa! Când te-așezi comod și îți faci planuri privind nașterea de prunci, cu chestii de bifat înainte și imaginate diplome așezate pe peretele de la intrare, uiți să îl iei în calcul pe singurul care știe, poate și realizează această minune: Dumnezeu.
Ani de zile planul nu ne-a ieșit. Apoi, pentru rugăciunile și prin mijlocirea Sfinților Lui, Cel Bun a rânduit ca, la împlinirea a câțiva peste patruzeci de ani, având alături în maternitate femei care puteau să-mi fie fiice, să îmi mai nasc o dată fericirea!
Privesc acum marea noastră fericire mică și-mi vine să plâng! Câte minuni voi fi ratat numai pentru că ne-a fost mai comod așa, ne-a fost frică, am fost prea leneși, n-am înțeles care e sensul?!? […]
Între «e prea devreme!» și «e prea târziu!» e-atât de puțin!!! Mai ales când nu faci mare lucru, înțelegi fracționat, ignori esențialul și te ferești cu grijă de responsabilități.
Dacă vei fi știind însă să îți cultivi atenția trează și să mergi călăuzit pe drumul drept, e foarte posibil ca ceea ce ai plantat și bine ai îngrijit să crească frumos și sănătos, adăugându-se în calculele mari ca oaze în deșert pentru cei din preajmă.
Copiii au și ei, la venire, planurile lor, rânduite de Sus. Tu, Mamă, doar roagă-te și spune «DA!»
O mamă care a spus «Da!» (doar) de trei ori.”
Mărturia a apărut inițial în cartea „Mărturii în criza de sarcină. Femei fericite că au născut. Femei care regretă avortul”, Primăvară 2021.
Alexandra Nadane, Directorul Centrelor ROUA
Sursa: Facebook – basilica.
