Întreg pământul României a devenit ca o biserică

PS Ignatie

Sfântul Maxim Mărturisitorul ne spune că întreaga creație, Universul, este ca o biserică. Am această nădejde că, începând de astăzi, întreg pământul României a devenit ca o biserică.

Toți preoții, slujitorii sfintelor altare au săvârșit slujbele în afara locașurilor de cult. În felul acesta cred că pământul țării noastre se binecuvintează și, așa cum ne spune Sfântul Maxim, a devenit o biserică.

El ne spune că cerul este altarul pământului, iar pământul este naosul în care noi locuim și pe care încercăm, prin viața noastră, să îl sfințim.

Acestea sunt cele două părți esențiale ale bisericii, naosul – unde stau credincioșii, și altarul – unde slujește preotul și se sfințesc darurile de pâine și vin prin invocarea Duhului Sfânt, devenind Trupul și Sângele Domnului.

Începând cu această zi, toată România s-a transformat într-o biserică și este foarte frumos sentimentul acesta.

Mă gândesc că, din pricina neputințelor noastre, a slăbiciunilor noastre, a defectelor noastre, poate am pângărit pământul acestei țări, prin vorbe urâte, prin înjurături, prin păcate.

A venit vremea să sfințim pământul, ieșind din biserica de zid, în biserica din mediul înconjurător.

Această percepție ar trebui să o avem fiecare dintre noi, că Universul, mediul înconjurător este ca o biserică.

Dacă am avea această conștiință, nu am mai arunca nici gunoaiele la voia întâmplării, nu am mai defrișa pădurile, să batjocorim natura, nu am mai lăsa în urma noastră atâtea plasticuri după un picnic și am fi puțin mai atenți.

Dumnezeu vrea să conștientizăm că și pământul, creația, este biserica Lui.

Îi mulțumim Domnului pentru slujba din această seară. Am binecuvântat, prin harul Sfintei Liturghii, pe toți cei care locuiesc în satul acesta.

De acum încolo, fiecare zi de slujire a preoților și a episcopilor este ca o noapte de Paști, căci atunci slujba Învierii o săvârșim în afara locașului de cult.

Îi cerem lui Dumnezeu să ne sfințească, să ne întărească, să avem credință.

În aceste vremuri se va cristaliza credința fiecăruia. Să ne rugăm ca această pandemie medicală să nu se transforme într-o pandemie a necredinței.

Să ținem cu foarte multă responsabilitate de toate recomandările pe care le primim.

Noi, ca Biserică, tragem un semnal de alarmă că este bine să fim responsabili unul față de celălalt.

Sursa: http://episcopiahusilor.ro

Previous Post

Este vreme de durere, de dor şi de nădejde

Next Post

De-a lungul veacurilor au fost multe încercări, necazuri, dar, cum spune Psalmistul, „din toate ne-a izbăvit Domnul”

Related Posts
Total
0
Share