“Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? – Tu ești Dumnezeu care faci minuni”!!!(Psalmii).
Învierea lui Hristos și credința în Dumnezeu nu pot fi confiscate și oprite de nimeni dintre pământenii muritori, oricine ar fi ei.
Nu suntem în vremea persecuțiilor romane, ajunge cu obrăznicia și hula la adresa spiritualității neamului nostru românesc.
Obrăznicia, tupeul, lipsa de bun simț, lipsa de respect nu sunt articole de lege.
Trebuie discernere, bună cuviință și înțelepciune în orice decizii luăm în numele binelui și al poporului.
“Binele care nu se face bine, nu este bine.”(Dogmatica Ortodoxă).
“Conștiința adormită naște monștrii”.
De ce o Românie întreagă tace și nu pune întrebări, cu explicații de specialitate și probe de cercetare în laboratoare, nu povești marca știrilor, despre poveștile cu Covid 19 și valurile nestăvilite ce vor apărea, de unde?
Eu, am următoarea întrebare:
De unde știe “zeusul medicinei românești”, acest “nostradamus al Covid 19”, Raed Arafat, ce va face virusul în noaptea de Înviere? Respectiv în timpul Slujbei de Înviere. A vorbit el personal cu virusul? De unde atâta acuratețe și precizie, în elaborarea restricțiilor pentru noaptea de “Învierea Domnului”?
Este de noaptea minții să vii cu 2 luni înainte, să le arunci românilor ortodocși în față cu praf, spunând că nu au dreptul să participe la cea mai mare sărbătoare a creștinătății “ÎNVIEREA LUI HRISTOS”, din cauza unor povești mega- hiperbolizate, relatate cu un tupeu fără limite, a unui domn necunoscător de lege ortodoxă, dar care dă ordin ca un Patriarh în Biserica lui Hristos, fără să ceară părerea nimănui.
Biserica chiar este sat fără câini ori ogradă fără stăpân?
Dumneata unde te trezești, domnule Raed Arafat, într-o țară democratică sau într-o colonie?
Vă pare cumva că România este un trib înapoiat de proști unde dumneata te plimbi, ca “împăratul chior în țara orbilor”?
Bună dimineața, domnule Arafat!
Dumneata ești cetățean într-o țară majoritar Ortodoxă, condusă spiritual de un Patriarh, de un Sfânt Sinod și de 50 de ierarhi ortodocși.
Cum vă permiteți să dați directive și să stabiliți programul liturgic de “SFÂNTA ÎNVIERE” a Bisericii Ortodoxe, fără consultări prealabile cu Sfântul Sinod, cu Parlamentul României, cu Președintele, deși nici politicul nu are mari cunoștințe despre desfășurarea cultului liturgic ortodox și creștin?
Cum și pe ce criteriu științific stabiliți periculozitatea unui virus în timpul viitor, înainte de a cerceta niște date relevante, conform datelor din laboratoarele de specialitate privind evoluția unui virus, care de un an de zile este mega-mediatizat fără un concret suport științific?
Nimeni nu știe nimic clar sau precis despre acest Covid 19, când este, când nu este, cum este, cum îl stopăm, cum îl evităm?
Sau în raport de bugetul de achiziții al celor ce gestionează virusul…
Masca nu este medicament, este o afacere și o știe tot românul.
Preoți și creștini, treziți-vă din somnul rațiunii, lăsați văicărelile, să ne unim în credință și în rugăciune, să trecem la post și Sfinte Liturghii cu tot clerul, preoți și ierarhi, să eradicăm odată toți virușii periculoși, care ucid sufletește poporul român atât moral, cât și spiritual.
Oare nu poate o țară Ortodoxă cu atâția creștini practicanți, atâția clerici rugători la sfintele Altare, prin nemărginita putere a lui Dumnezeu să înalțe rugăciuni atât de plăcute și primite la Dumnezeu.
Ca Dumnezeu să ne izbăvească de toate aceste curse viclene ce vin de la lume, de la diavol și de la lucrătorii împotriva lui Hristos?
Oare rămâne Dumnezeu de batjocură în lume, după voia fiecăruia care i se năzare, să mai aducă câte un amendament și câte o restricție preventivă, contrară trăirii spirituale și creștine a românilor, datorită unui virus gripal de tip Covid 19?
Virusul Covid 19 este un virus ca și multe alți mii de viruși care tranzitează planeta, vom trăi și ne vom obișnui cu el, dar asta nu înseamnă că murim săraci, flămânzi, închiși de teama lui.
Care mai este rolul și misiunea Bisericii, a clerului și poporului, în preamărirea lui Dumnezeu, dacă noi cei simpli stăm nepăsători cu mâinile în sân așteptând pierea morală și spirituală a Neamului Românesc?
TREZIȚI- VĂ, ROMÂNI CREȘTINI, LA RUGĂCIUNE, SĂ ÎNGENUNCHEM PE SATANA ȘI PE LUCRĂTORII RĂULUI ÎN LUME!!!
Acesta este începutul Sfârșitului Lumii, moartea noastră sufletească, moartea noastră morală și spirituală.
Mare grijă, nu fie prea târziu!
“Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte” ! (Sf. Evanghelie).
“Cine are urechi de auzit să audă, cine are ochi de văzut să vadă”! (Sf. Evanghelie).
Nu uitați cuvintele Domnului Hristos:
“Porțile iadului nu pot birui Biserica, în veacul veacului”! (Sf. Evanghelie).
Însă noi trebuie să fim tari și treji, nu dormind în nepăsare somnul rațiunii, așa se nasc în jurul nostru monștrii, care ne vor înghiți într-o bună zi.
Pr. Calistrat, Mănăstirea Vlădiceni-Iași.