În Sfânta şi Marea Luni, în Biserica Ortodoxă se face pomenire de fericitul şi Dreptul Iosif, fiul iubit al Patriarhului Iacov, născut din Rahila, precum şi de smochinul neroditor, care a fost blestemat de Mântuitorul Iisus Hristos. Cu Sfânta şi Marea Luni se deschide Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi nu întâmplător ne este aşezată înaintea ochilor sufleteşti viaţa Dreptului Iosif, întrucât el reprezintă prefigurarea lui Hristos.
Conform relatărilor din cartea Facerea, capitolul 37, „Israel (Iacov, n.a.) îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că Iosif era copilul bătrâneţilor lui şi-i făcuse haină lungă şi aleasă” (Facerea 37, 3). De aceea, fraţii săi îl urau şi nu puteau vorbi cu el prietenos. Ba mai mult, Iosif a avut la un moment dat unele visuri: unul cu nişte snopi de grâu pe care îi legau el şi fraţii săi, iar snopul lui s-a sculat şi stătea drept, iar snopii fraţilor lui i s-au închinat, iar altul în care soarele, luna şi unsprezece stele i se închinau lui (prevestiri a ceea ce avea să se întâmple mai târziu, când părinţii şi fraţii lui Iosif vor părăsi Canaanul din cauza foametei şi vor merge în Egipt, unde stăpânea Iosif, pentru a cumpăra grâu). Invidiat de fraţi, Iosif a fost aruncat de aceştia într-o groapă, apoi a fost vândut unor ismaeliţi pentru 30 de arginţi, iar aceia l-au vândut la rândul lor lui Putifar, o căpetenie de la curtea lui Faraon şi comandantul gărzii lui.
Soţia lui Putifar a dorit să săvârşească păcatul desfrânării cu Iosif, însă acesta, drept fiind, a fugit din casă, lăsând în mâna ei haina lui. Văzând că nu a reuşit să-l ademenească, având multă ură în suflet, l-a acuzat pe nedrept că a vrut să o batjocorească, de aceea, luând stăpânul pe Iosif, l-a băgat în temniţă. Cu toate acestea, în urma tălmăcirii unor visuri pe care le avusese Faraonul, a fost scos din închisoare şi pus de acela domn peste tot Egiptul. Când o foamete mare s-a întins în Canaan, fraţii lui Iosif au venit în Egipt pentru a-şi procura mâncare, şi atunci Iosif s-a făcut cunoscut lor.
De ce Iosif a fost prefigurarea Mântuitorului Hristos? Aşa cum Iosif a fost urât de fraţii săi, tot aşa şi Hristos-Domnul a fost urât de iudeii cei de acelaşi neam cu El. A fost vândut de Ucenicul Lui pe 30 de arginţi, ca oarecând Iosif ismaeliţilor, a fost pus în groapă întunecoasă, adică în mormânt, din care însă a înviat a treia zi prin puterea Sa, „împărăţind peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi, ca un Iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea Hranei celei de taină, dându-Se pe Sine pentru noi şi hrănindu-ne cu Pâinea cerească, trupul Lui cel purtător de viaţă” (Cf. ***, Deniile din Postul Mare, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2024, p. 113).
Tot în Sfânta şi Marea Luni se face pomenire de minunea uscării smochinului blestemat de Mântuitorul Hristos, minune relatată de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu. „Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo doar va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte rod din tine nimeni în veac să nu mănânce” (Marcu 11, 12-14). Iar Sfântul Evanghelist Matei adaugă: „şi smochinul s-a uscat îndată” (Matei 21, 19). Din Sinaxarul zilei aflăm că „sinagoga iudeilor este asemenea unui smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii”. De ce a fost blestemat smochinul neroditor? „Iudeii, care-L vedeau pe Hristos că făcea tuturor numai bine şi că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine şi nicidecum puterea de a pedepsi. Însă Stăpânul Hristos, ca să convingă, deci, poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, n-a vrut să arate asupra oamenilor puterea Sa de a pedepsi, ci prin ceva ce are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare”.
Cuviosul Isidor Pelusiotul sublinia că pomul prin care protopărinţii noştri Adam şi Eva s-au făcut călcători de poruncă dumnezeiască a fost un smochin. Din frunzele lui şi-au făcut ei acoperământ trupului în momentul în care au văzut că sunt goi şi, pentru că nu a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Hristos, din iubire de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. În concepţia Sfântului Isidor, smochina se aseamănă cu păcatul: te ademeneşte prin dulceaţa plăcerii gustului, după ce ai gustat-o devine lipicioasă asemenea păcatului de care nu te mai poţi lăsa uşor, iar mai apoi conţine un fel de usturime şi iuţime, la fel ca atunci când îţi aminteşti de păcatul săvârşit, iar conştiinţa te mustră.
Minunea uscării smochinului pe care Mântuitorul a săvârşit-o după ce a intrat în Ierusalim, fiind primit cu bucurie mare de popor, după ce i-a alungat pe vânzători din Templu şi a vindecat o mulţime de bolnavi, a fost aşezată la începutul Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului pentru a ne îndemna pe toţi la umilinţă şi la pocăinţă sinceră. Iar istoria lui Iosif a fost aşezată aici pentru a ne înfăţişa pe Hristos Adevăratul nostru Dumnezeu, Care a pătimit pentru noi şi pentru a noastră mântuire, a fost umilit, bătut, scuipat şi răstignit, dar a înviat din morţi, dăruindu-ne nouă viaţa veşnică.
Stihuri la preafrumosul Iosif: „Iosif cel curat; noian de bunătăţi s-a arătat. Grâu a împărţit; şi drept stăpânitor el s-a vădit”.
Stihuri la smochinul cel uscat: „Smochin de roade duhovniceşti lipsit, pe sinagogă Hristos o a vădit. Hristos o blestemă şi o usucă; Boala ei de noi departe să se ducă!”.
Pr. Ştefan Sfarghie
Sursa: http://ziarullumina.ro
