Nu a rămas la Iov nimic în picioare. Nici prieteni, nici soție, nici copii, nici avere, nici sănătate. I-a rămas doar mintea, care nu se vătămase, precum nici credința lui în Dumnezeu. Dar era om și a început să se încovoaie. Și Hristos al nostru, atunci când a ridicat Crucea, a îngenuncheat în timp ce urca spre Golgota. Și când răstignit se afla în culmea durerilor și a suferinței, ca să arate că și omul ajunge în unele clipe să îngenuncheze, a spus: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”[1]. Nu fiindcă fusese părăsit de Dumnezeu, ci doar omenește a vrut să ne arate cu pilda Sa că omul are într-o măsură limitată rezistență, răbdare și cunoaștere. Limitată mintea, limitată și strădania, și rezistența sa.
Și așa cum se afla Iov în acea stare grea, în acea strâmtorare sufletească, a spus: „Blestemată să fie ziua în care m-am născut și lumina să n-o mai lumineze”[2]. De îndată ce a văzut Dumnezeu că începuse să îngenuncheze, a venit să-l sprijine și i-a spus:
– Oprește-te! Știi de ce te-am încercat? Știi de ce am îngăduit acestea să ți se întâmple? Ca să te arăt sfânt. Ca să te arăt pildă de neclintită răbdare tuturor generațiilor. Și de pilda și nevoința ta să se folosească și oamenii de mai târziu, ca să fie întăriți în credință și în încercările vieții.
Și continuă Dumnezeu și îi face o mustrare părintească și științifică, ca să nu creadă că a făcut ceva important și măreț:
– Ia spune-mi, unde erai tu când eu am întemeiat cerul și pământul și când întăream pământul peste ape? Nu cumva cunoști unde se află vistieriile vânturilor, ale zăpezii, ale grindinei și a norilor?
Și de vreme ce nu știa nimic din toate acestea, Iov răspunde lui Dumnezeu:
– Am văzut că toate le poți și nimic nu-ți este cu nepuțință… „Cu auzul meu Te-am auzit mai dinainte, dar acum ochiul meu Te-a văzut…”. Acum Te-am văzut cu ochii mei, Te-am simțit în inima mea și „pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc în praf şi în cenuşă”[3].
Vedeți câtă smerenie avea în suflet și cum a mărturisit-o văzând mărețiile lui Dumnezeu? Și după ce Dumnezeu l-a binecuvântat pe Iov pentru credința și smerenia sa, l-a curățit pe loc de boala sa și i-a dat mai multe bunătăți decât avea înainte. Mă minunez de diferența diametral opusă dintre voința, credința, rezistența sufletească a mult-pătimitorului Iov și rezistența și credința noastră de astăzi, judecând desigur după rezistența mea personală.
Căci din fapte am văzut că Iov avea o credință simplă în Dumnezeu din toate cele pe care le vedea în natură și în funcționarea ei. Pe când noi suntem orbi. Nu vedem mărețiile lui Dumnezeu și ne umflăm, crezând că suntem ceva. Și, deși avem nenumărate ajutoare, incontestabile, neclintite, dumnezeiești, sfințitoare, personale din viața noastră, așa cum avem o diferență foarte mare în înfruntarea necazurilor, ispitelor și a încercărilor, ce vin asupra noastră.
Avem atâtea ajutoare de la Biserica noastră Ortodoxă. Avem Sfintele Taine și ceea ce se săvârșește la fiecare Dumnezeiască Liturghie, cu care ne împărtășim în vremea „donării” duhovnicești de către Dumnezeul Om Hristos, a Trupului și Sângelui Său prin Taina dumnezeieștii Euharistii și devenim una cu El. Cu toate acestea însă, deși avem tot acest ajutor duhovnicesc foarte mare, care nu se compară cu nimic, față de cele prin care a trecut Iov, ne aflăm ca niște gângănii în fața unui elefant. Aceasta este diferența noastră. Acela a răbdat atâtea și atâtea martirii.
Noi, deși avem atâtea pilde înfricoșătoare ca să întărim credința noastră, să înfruntăm corect încercarea, să reușim chiar și o mică biruință, atunci când vine o durere cât de mică, fie că e de la un dinte, fie de la oricare mădular al trupului sau necaz familial, fie orice altceva, ne încovoiem, deznădăjduim – și eu primul – și spunem: „Acum m-am pierdut!”.
Așadar, pilda mult-pătimitorului Iov să ne lumineze în viața noastră, ca să înfruntăm orice necaz cu răbdare și credință. „Fie ție după credința ta!” . Adică potrivit cu credința noastră, ni se rânduiesc și lucrurile în viața noastră cu harul lui Dumnezeu. Când credem, putem cu ajutorul lui Dumnezeu să depășim orice necaz și supărare și greutate. Fie ca rugăciunile Sfântului Iov să ne ajute, pilda lui cea luminoasă, nevoințele sale, cununile și premiile sale să ne dea mai multă putere și rezistență, astfel încât chiar și de departe să încercăm să-l urmăm, ca să ajugem și noi la scopul final, ce este odihna cea veșnică în Ierusalimul cel de Sus.
[1] Matei 27, 46.
[2] Iov 3, 1-3.
[3] Iov 42, 5-6.
Extras din Arta mântuirii– Starețul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos, 2018.
