Își furase grâul

Doi țărani aveau o arie comună unde-și treierau grânele.

Unul dintre ei era necinstit, celălalt, onestitatea însăși. Ambii treieraseră în aceeași zi bucatele lor și fiecare își lăsase grâul în arie până în ziua următoare.Cel necinstit voi să fure în noaptea următoare din grânele vecinului și, spre a le recunoaște, așternu pe el de cu seară o pătură.

Întâmplător, veni și celălalt țăran în seara aceea la arie și vâzând grânele acoperite, își zise: „Ce om bun este vecinul meu! A acoperit grânele mele ca nu cumva să plouă și să mi se strice. Dar nu voiesc nici eu să fiu mai puțin cinstit. Mai bine să se strice grânele mele decât ale acestui om, atât de binevoitor…”.

Luă apoi pătura și acoperi grămada celuilalt.

Noaptea, hoțul se duse acolo, pipăi pătura și își umplu sacul din grămada acoperită.

A doua zi, venind în arie, constată cu rușine că grămada vecinului era intactă și că, de fapt, își furase lui însuși grâul.

De câte ori în viață, în relația cu Dumnezeu, omul nu-și fură singur pălăria și se păgubește pe sine?

Dumnezeu ne iubește mult și necondiționat!

Deseori facem o fapta bună, iar Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră răsplătindu-ne înzecit, din bunătatea Sa.

Sursa: Ortodoxia sufletului.

Total
24
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – mai, ziua 14

Next Post

Minunea arborilor care „plâng” pentru uciderea Sfântului Mucenic Isidor

Related Posts