Ispitele sunt întotdeauna la fel, deoarece și demonii sunt aceiași

Starețul Efrem Filotheitul – Arizona

Fiecare om, fiecare creștin ortodox, se îndreaptă spre Dumnezeu și se apropie de El, după ce mai întâi este încercat prin „apă și foc”. Dacă nu trece prin cuptor, creștinul nu ajunge la odihnă. De aceea și Bunul Dumnezeu, Care „cercetează inima și rărunchii”, cunoaște foarte bine ce ascunde fiecare dintre noi în adâncul inimii sale, atât în privința patimilor, cât și în cea a harismelor și a intențiilor, și, potrivit cu ele, intervine de obicei cu medicamente amare. De multe ori intervine și cu o adevărată răstignire pentru a ne îndrepta sufletește și a ne face sănătoși cu sufletul…

„Ridică” Dumnezeu un război, mai ales pentru noi. monahii. Îngăduie demonilor și ne bagă în luptă, dar nu ne lasă fără Har. În același timp vine și sprijină nevăzut, întărește sufletul, îl luminează pe om, îl învață războiul și astfel dă lupta. Iar aici va fi încununat sau va fi biruit.

Războiul cu numărul „unu” este războiul trupesc. El începe din tinerețe. Dumnezeu îngăduie demonului desfrânării să-l războiască cu un război care este cu putință ca atunci când era în lume să nu-l fi cunoscut. Adică în lume să fi avut o viață curată, să nu se fi încurcat cu păcatul și să fi trăit o viață normală.

Știe Dumnezeu că dacă ar fi îngăduit acestui demon să-l ispitească în lume, nu ar fi scos-o la capăt. De aceea, îl luminează pe om, îi dăruiește Harul curățitor, entuziasm, voință, putere și se leapădă de lume, după care vine aici. Intră pe câmpul de luptă, după care îl slobozește pe demonul desfrânării și-i spune: „Acum, luptă-l!” Iar monahul vine și spune: „Eu nu am avut acest război. Cum mă voi izbăvi de el?” Sau îi îngăduie un alt fel de război și simte că a devenit mai rău aici în mănăstire, în timp ce în lume nu avea acest război, nu avea atâtea ispite. De ce? Ca să te arate mucenic, luptător și să primești cununa pe dreptate.

De aceea se spune că dacă oamenii ar fi știut că monahul are multe ispite, nu s-ar fi făcut nimeni monah. Dar și invers, dacă oamenii ar fi știut slava monahilor din cealaltă lume, toți s-ar fi făcut monahi.

Potrivit Sfântului Isaac Sirul, Dumnezeu nu vrea în cealaltă viață „boi”, fără minte, neispitiți, neînțelepți, ci înțelepți, dar nu înțelepți în înțelesul lumesc, ci înțelepți în războiul împotriva demonilor, a lumii și a lor înșiși.

Omul trebuie să devină nevoitor și luptându-se în acest război încâlcit, devine înțelept și licențiat în înțelepciunea cea după Dumnezeu, pentru că învață arta artelor și știința științelor. În felul acesta urcă și devine moștenitor. Dar al cărei împărății? Nu a celei pământești, nu a celei stricăcioase, ci a Împărăției celei veșnice și nestricăcioase.

Noi, oamenii de astăzi, avem aceleași războaie, pentru că demonii sunt aceiași, nu s-au schimbat. Vin, așadar, și ne războiesc așa cum i-au războit pe Părinții de demult. Dar aceia erau viteji pentru că biruiau și așa deveneau mari. Noi însă am depus armele. Demonii ne aduc gânduri, de pildă împotriva fratelui nostru și nu luptăm împotriva lor, ci stăm și le primim. „De ce mi-a spus acel cuvânt? De ce s-a uitat chiorâș la mine? De ce nu m-a ajutat?”. Și astfel împletim și iarăși împletim gânduri peste gânduri.

Și după aceea ce se întâmplă? Mergem din rău în mai rău. Pierdem vremea și diavolul, care este un mare meșter, se bucură. „Lasă-l, spune el, că-l fac eu să rămână cu gura căscată”. Vremea trece și chiar cel mai mic lucru urât se va întări înlăuntrul nostru; și se va mări mereu și din furnică va deveni leu. Apoi va deveni un leu mare și când vom vedea că deja ne-a cuprins de-a binelea, ne vom ridica, chipurile, ca să-l alungăm, dar ne vom întâlni cu o putere de leu.

Sfântul Efrem Sirul spune: „Cu leul te-ai apucat să te lupți? Ia aminte ca să nu-ți zdrobească oasele”. Iar Avva Dorotei spune: „«Ce este de voi spune cuvântul acesta? Ce este de voi mânca aceasta bucată mică? Ce este dacă voi privi la acest lucru?». De la întrebarea: «Ce este aceasta sau ce este aceea», ia gustul rău și amar și începe să disprețuiască și pe cele mari și mai grele și să calce peste conștiința sa. Și înaintând astfel, încetul cu încetul se primejduiește să cadă în totală nesimțire”.

Din Cartea „Meșteșugul mântuirii”

Total
15
Shares
Previous Post

Cântările Învierii

Next Post

Taina Sfântului Maslu nu înlocuiește Taina Pocăinței-Mărturisirii

Related Posts