A două perioadă mai lungă de post, după Postul Mare, este Postul Nașterii Domnului. Cuprinde și el patruzeci de zile, însă nu are asprimea postului din perioada Postului Mare. El începe la 15 Noiembrie și se sfârșește la 24 Decembrie. Praznicul Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos constituie al doilea mare praznic împărătesc sau stăpânesc al calendarului creștin. Până la mijlocul secolului al IV-lea, Biserica Răsăritului sărbătorea praznicul Nașterii Domnului împreună cu cel al Botezului Domnului, numit Epifania, în aceeași zi, la 6 Ianuarie. Nașterea Domnului, ca sărbătoare separată, prăznuită la 25 Decembrie, a fost introdusă în Răsărit din Apus spre sfârșitul secolului al IV-lea.
Sfântul Ioan Gură de Aur, primul care vorbește despre sărbătoarea Nașterii Domnului, o numește „împărăteasa tuturor sărbătorilor” și în jurul anului 386 ne înștiințează că: „Nu este încă al zecelea an de când arătată și cunoscută ni s-a făcut această zi (a sărbătorii)”.
Prin împărțirea sărbătorii unitare până atunci și rânduirea a trei sărbători separate, a Nașterii la 25 Decembrie, a Tăierii Împrejur la 1 Ianuarie și a Botezului la 6 Ianuarie, s-a format și perioada praznicală de douăsprezece zile, de la 25 Decembrie până la 6 Ianuarie. Astfel s-a salvat într-un fel vechea unitate dintre cele două mari sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului.
Marea însemnătate pe care a dobândit-o noua sărbătoare a Nașterii în conștiința Bisericii odată cu trecerea vremii împreună cu evlavia credincioșilor, dar mai ales a monahilor, au format condițiile pentru instituirea postului și înainte de Nașterea Domnului. Desigur la aceasta a influențat și postul de patruzeci de zile, deja format, al Marelui Post de dinainte de Paști.
Așa cum a fost cu sărbătoarea, tot astfel a fost și cu postul ca pregătire pentru întâmpinarea zilei de naștere a Mântuitorului. Acest post a apărut mai întâi în Apus și s-a numit Patruzecimea Sfântului Martin, pentru că începea în Biserica Apuseană odată cu sărbătoarea acestui Sfânt. La fel s-a petrecut și la noi, unde mulți numesc postul Nașterii Domnului, postul Sfântului Filip, deoarece începe în următoarea zi a prăznuirii Apostolului. Primele mărturii istorice pe care le avem despre postul de dinainte de Nașterea Domnului, datează din secolul al V-lea, în Apus, și din secolul al VI-lea, în Răsărit. Dintre scriitorii răsăriteni care au consemnat despre acest post menționăm pe Anastasie Sinaitul, Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului, Sfântul Teodor Studitul, precum și Teodor Balsamon, patriarhul Antiohiei.
La început postul, precum se vede, era scurt. Teodor Balsamon, care scrie în jurul secolului al XII-lea și, prin urmare, ne informează despre toate cele care erau în vigoare în epoca sa, îl numește „eptaimeron”, adică șapte zile. Însă sub înrâurirea duratei de patruzeci de zile a Postului Mare, s-a întins și el la patruzeci de zile, fără să ia și asprimea celui dintâi.
Cum va trebui să postim
Pe toată perioada celor patruzeci de zile nu mâncăm carne, lactate și ouă. Ci se îngăduie să mâncăm pește Sâmbăta și Duminica, dar numai după 21 Noiembrie (Intrarea în Biserică a Maicii Domnului), până la 17 Decembrie. Pește mâncăm și în ziua Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului în orice zi ar cădea.
De la 18 până la 24 Decembrie, ajunul praznicului, se îngăduie mâncarea cu untdelemn și vin, în afară de zilele de Miercuri și Vineri, în care mâncăm fără untdelemn. De asemenea, trebuie să postim cu mâncare uscată în prima zi a postului, 15 Noiembrie, precum și în ajunul Nașterii Domnului, în afară de Sâmbăta și Duminica.
Postul: Depărtarea de tot păcatul
„De asemenea, suntem datori să respectăm nu numai rânduiala postului privitoare la mâncăruri, ci să ne depărtăm de tot păcatul, astfel încât, așa cum postește stomacul, să postească și gura noastră, depărtându-ne de clevetire, de minciună, de vorbire deșartă, de insulte, de mânie și, în general, de orice păcat care-l săvârșim prin mijlocirea limbii.
Suntem datori, iarăși, să postească și ochii noștri. Să nu privim lucruri deșarte. Să nu dobândim îndrăzneală prin mijlocirea ochilor. Să nu-l examinăm pe aproapele cu obrăznicie. Și mâinile și picioarele va trebui să le împiedicăm de la orice lucru viclean.
Postind în acest chip un post bineplăcut lui Dumnezeu și depărtându-ne de orice fel de păcat care se lucrează prin mijlocirea fiecăruia din simțurile noastre, ne vom apropia, așa cum am spus, de sfânta zi a Învierii, reînnoiți, curați și vrednici de împărtășirea cu Sfintele Taine”(Sfântul Dorothei al Gazei – Postul Bisericii).
Sursa: Arhim. Simeon Koutsa, Editura „Apostoliki Diakonia”, pp. 88-92.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
