Era odată un om deprins să fure. Măcar de-ar fi fost sărac. Dar de unde! Era om gospodar, avea femeie bună, credincioasă și copii, avea boi, oi, cai, porci, vite, păsări, pământ, livezi, vii, dar a fost crescut rău la părinții lui, că nu era sătul până nu mânca ceva furat. Omul acesta de multe ori avea discuții cu soția lui. Soția lui bună îi spunea:
– Măi omule, ulciorul nu merge de multe ori la apă. Căci îi rușine în sat, dacă te-o prinde pe tine că furi; toți or să te judece pe tine de ce ai furat, că ai tot ce-ți trebuie. De ce furi, mă?
– Femeie, eu nu pot. Până n-oi mai lua eu de la cutare boier, de la cutare om, de la cutare proprietar!
Odată era în luna lui iulie, luna era plină pe cer și era senin ca ziua. El venise din țarină și a văzut lanurile pline de clăi de grâu, jumătăți de grâu, cum se cheamă în alte părți.
Ce s-a gândit el? “Ce bine ar fi să aduc eu o căruță de grâu din aceste la mine”, că era grâu frumos. A venit acasă, a pregătit căruța și caii, drugul de legat snopii; a pus niște fân pentru cai și iarbă verde în căruță și-n puterea nopții, când doarme și pasărea- cum zice țăranul-, a plecat, luând și o copiliță numai de trei-patru ani cu el.
Copilei îi plăcea să meargă cu tată-său cu căruța totdeauna.
– Tătăică, mă iei cu căruța?
– Te iau!
Dar mă-sa a zis:
– Stăi acasă!
– Nu! Și a început a plânge copila.
– Dă-i drumul! Copila vrea să audă cum merg caii, s-o plimbe tată-său cu căruța.
Dar a fost o pronie dumnezeiască aceasta și purtare de grijă a lui Dumnezeu. A venit omul acela la furat snopi în țarină. Un lan de grâu era lângă o pădure mare și un drum de țarină pe marginea pădurii.
El a tras caii cu oiștea pe unde trebuia să iasă de pe lan, a luat din gură la cai zăbala și le-a dat să mănânce.
Copilița a rămas la căruță. Era lună, senin și se vedea bine la distanță. Și s-a dus pe lan omul ăsta, de meserie hoț din copilărie, și a început să se uite în toate părțile: și la stânga și la dreapta, și înainte și înapoi. Se uita așa. De ce se uita? Ca nu cumva să fie vreun paznic pe lan. Dar tot el își zicea: “Chiar dacă ar fi, acum doarme într-o claie, că acu-i puterea nopții”. În acest timp copilița se uita de la căruță cum taică-său se uită în toate părțile, și încolo și încolo, și se minuna ea în mintea ei- copii naivi- de ce se uită taică-său așa.
După ce s-a încredințat el că nu-l vede nimeni, a luat câțiva snopi de grâu și a venit la căruță. Copilița, prin care a vorbit Duhul Sfânt, întreabă pe taică-său:
– Tătăică, matale ai uitat ceva!
– Draga tatei, dar ce-am uitat?
– Mata ai uitat ceva! Ai privit în toate părțile, dar ai uitat să privești și în sus.
– Cum ai zis?
– Mata în sus de ce nu ai privit?
Dar copila n-a zis ca să-l mustre pe tatăl ei. Ea a crezut că poate așa-i bine, dacă privește în toate părțile să privească și în sus.
Dar l-a mișcat pe om foarte mult.
– Cum, cum ai zis?
– Tătăică, eu am crezut că trebuie să privești și în sus!
Și atâta l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, că a luat snopii, i-a dus înapoi și a făcut claia; a venit, a întors caii, a pus zăbală la cai, a pus copilița în căruță și cu căruța goală s-a întors acasă.
Când vine acasă, femeia știa că nu vine niciodată cu golul. Ori fura bostani, ori porumb, ori grâu, ori altceva, el venea încărcat. Îl vede, de data asta că vine cu golul:
– Măi omule, dar ce-ai pățit? Ce-ai pățit?
– Femeie, câte zile voi avea, nu mai fur!
– Ce-ai pățit? Bine ți-a făcut! Te-a prins! Ți-am spus eu ție. Așa gospodar la furat!
– Măi femeie, nu m-a prins nimeni.
– Nu cred. Te-a prins! De ce-ai venit cu golul?
– Nu mai fur câte zile oi avea!
– Dar ce-ai pățit?
El arată copilița și zice:
– Din cauza copilei.
– Dar ce ți-a făcut copila?
– Din cauza ei nu mai fur în veacul veacului. Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei.
– Dar ce-a zis copila?
– Eu m-am dus pe lan- cum îi obiceiul meu-, și-nainte de a începe a căra snopii mă uitam: în stânga, în dreapta, încoace-ncolo.
Copilița mă vedea de la căruță și când am venit m-a întrebat: “Tătăică, mata ai uitat ceva; ai uitat să privești și în sus”.
Atunci m-am gândit cât sunt eu de nebun. Dumnezeu îmi vorbește prin gura copilei, că trebuia să mă uit mai întâi în sus; că dacă mă uitam în sus, nu mai era nevoie să mă uit la dreapta, la stânga sau înainte, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi.
Ochii lui Dumnezeu- cum spune Solomon- sunt de milioane de ori mai luminoși decât soarele și nu este loc unde nu cercetează atotștiința lui Dumnezeu. Cum zice și Apostolul: “Știința lui Dumnezeu străbate până la despărțirea duhului de a sufletului, nu numai până la despărțirea trupului de a sufletului.”
Omul este icoana Preasfintei Treimi. El are minte, cuvânt și duh. Duhul cel în chip de raze de lumină, care-i în inimă, cu acesta omul îi mai mare decât îngerii; că îngerii nu s-au făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ci numai omul. Omul este icoană vie a Sfintei Treimi pe pământ: are minte, cuvânt și duh. Mintea este chipul Tatălui, cuvântul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viață făcător este chip al Duhului Sfânt.
Acest Duh Sfânt l-a cercetat pe acest om cu frica lui Dumnezeu și s-a gândit: “De acum înainte nu voi mai fura în veci, cât voi trăi. Ba, am să mă duc să mă mărturisesc și să-mi fac canonul pentru câte am făcut în viață, că dacă mă mai duc la furat trebuie mai întâi să mă uit în sus. Și dacă mă uit în sus, mi-e destul atât, ca să nu mai pot fura în vecii vecilor, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi”.
Iarăși vă spun: începutul înțelepciunii este frica de Domnul. Ea este temelia tuturor faptelor bune. Înțelepciunea are două capete: primul este frica de Dumnezeu și cel mai de sus este dragostea de Dumnezeu, că toată fapta bună se începe din frica lui Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârșirii și cea mai înaltă faptă bună.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să mănânci mult. Frica de Dumnezeu nu te lasă să mănânci de frupt în zilele oprite. Frica de Dumnezeu nu te lasă să faci vreun păcat în posturi sau la zile mari, sau să nu păzești curăția, care este rânduită și pentru cei căsătoriți.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să înjuri. Frica de Dumnezeu nu te lasă să te răzbuni pe cineva. Frica de Dumnezeu nu te lasă când ai văzut omul sărac, să-l lași și să nu-l ajuți. Frica de Dumnezeu îți aduce aminte de moarte, de judecată, de gheenă, de iad, de rai, de împărăția cerului, de slava drepților. Frica de Dumnezeu nu te lasă vorbești de rău, nu te lasă să clevetești, nu te lasă să spui minciuni. Frica de Dumnezeu nu te lasă să mândrești, să te trufești.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să ai zavistie. Frica de Dumnezeu nu te lasă să ai ură pe cineva, sau pizmă, sau invidie, sau râvnă rea. Frica de Dumnezeu nu te lasă să te răzbuni pe altul, să-i faci rău. Frica de Dumnezeu nu te lasă să glumești, să râzi sau să osândești pe altul.
Frica de Dumnezeu nu te lasă să fii iubitor de arătare, să ai dorință de a plăcea oamenilor, să ai slavă deșartă, să ai fățărnicie, să ai viclenie în tine. Frica de Dumnezeu nu te lasă să fii iubitor de sine, să trăiești în nesimțire. Frica de Dumnezeu nu te lasă să păcătuiești, nici cu vederea, nici cu auzul, nici cu mirosul, nici cu glasul, nici cu pipăitul, nici cu închipuirea. Frica de Dumnezeu te păzește de uitare, de neștiință, de trândăvie, de tot alaiul întunericului.
Frica de Dumnezeu este aceea care te păzește să fii Sfânt cu trupul și cu sufletul. Și aceasta nu numai la călugări, ci frica de Dumnezeu, deopotrivă, lucrează și la creștinii din lume și la cei afierosiți lui Dumnezeu în slujba călugăriei.
Frica de Dumnezeu pe preot în Sfântul Altar îl face serafim. Slujește cu frică de Dumnezeu, bagă de seamă să nu greșească o ectenie, cu Sfintele taine, cu mâinile, la Sfânta Proscomidie, să nu aibă cumva vreun gând în timpul Liturghiei.
Din frica de Dumnezeu, când ai văzut omul necăjit, te duci și-l ajuți, te duci și-l mângâi, te duci și-l sfătuiești. Întotdeauna frica de Dumnezeu îți este povățuitorul cel mai bun. Și de aceea toți Sfinții Părinți laudă frica de Dumnezeu.
Deci cel mai înțelept om din lume este acela care se teme de Dumnezeu. Ai auzit ce spune Psalmistul: “Fericit bărbatul, care se teme de Domnul, că întru poruncile Lui va voi foarte”.
Extras din Povestiri și rugăciuni pentru copii– vol. 1- Arhimandrit Cleopa Ilie, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006.
