Iubirea de oameni

Obișnuia să spună:

– Am făcut o înțelegere cu Dumnezeu: eu să-mi golesc buzunarele făcând milostenie, iar El să mi le umple. Acela niciodată n-a încălcat înțelegerea noas­tră. S-o calc eu? Să nu fie!

*

Spunea mătușa Alexandra:

– Cei ce nu apreciază banii, au mâna largă. Părintele Epifanie însă are pe deasupra și o gaură în mijlocul palmei sale. De aceea nu poate ține nimic. Dă, dă, dă…

*

Dar tot el arăta o prudență extremă în manevrarea banilor ce i se încredințau pentru milostenii. Ținea cu scumpătate toate socotelile și sublinia spunând cât de necesară este această atenție ca preoția să fie ferită de clevetiri pe această temă fragilă.

*

Odată, un tânăr, după ce s-a întors din străinătate, discuta cu Starețul diferite teme de credință. Însă cu toată argumentația uimitoare a Starețului, tânărul a ră­mas nemișcat de pe pozițiile sale de îndoială și necre­dință. La sfârșit Starețul a închis discuția spunând:

– Din toate cele pe care le-ai spus, fiule, despre viața ta, am constatat că te chinuie problema economică. Îngăduie-mi să te ajut.

Uimit, tânărul a spus:

– Mă veți ajuta cu toate că eu mă declar necredin­cios?

– Datoria dragostei nu este influențată de crezul tău.

*

Un student de la Medicină nu-și mai putea termina studiile sale deoarece, fiind sărac, lucra și astfel nu-i mai rămânea timp pentru învățat. L-au cuprins melan­colia și deznădejdea. Un alt student i-a spus despre Stareț și l-a îndemnat să-l cerceteze, lucru pe care l-a și făcut. Când Starețul a aflat de problema lui, l-a între­bat pentru ce sumă de bani lucrează.

Aflând suma, îi spuse:

– De azi vei înceta să mai lucrezi și în fiecare lună vei veni la mine să iei această sumă.

Și îndată a dat studentului uimit primul „salar”. Iar el și-a terminat studiile sale și astăzi lucrează ca un medic credincios.

*

Eram la examenul de diplomă de la Universitate, își aduce aminte unul din fiii lui duhovnicești, și îmi rămă­sese numai engleza, și încă restanță de trei ani, deoarece nu mergeam bine la această materie. Și, ca să trec examenul, trebuia să iau meditații. Neavând deloc bani, am spus Starețului gândul meu, că voiam să întrerup studiile, să merg în armată și după aceea să lucrez ca să pot câștiga banii necesari pentru meditații. Starețul m-a privit cu afecțiune părintească și mi-a spus:

– Nu, fiule. Mai întâi îți vei lua diploma și apoi vei merge în armată. Să afli un profesor care să-ți dea lecțiile speciale, și oricâți bani vei avea nevoie îi vei avea.

Lucru ce s-a și făcut. Cu ajutorul Starețului mi-am luat ușor și repede diploma.

*

Un student sărac, membru al unei familii cu mulți copii, s-a mărturisit odată la Stareț.

După mărturisire, Părintele Epifanie l-a întrebat:

– Câți bani ai?

Tânărul, surprins, s-a rușinat și n-a răspuns.

– Te-am întrebat câți bani ai? a insistat Starețul.

– Trebuie neapărat să vă spun? a răspuns între­bând tânărul, neobișnuit, se vede, să asculte.

– Desigur! a spus Părintele Epifanie. Și a adăugat: și nu simplu să-mi spui, ci ți-o impun s-o faci!

De atunci studentul acesta a fost ajutat de multe ori de generozitatea Starețului.

*

Odată a fost înștiințat că un cleric, cu care altădată ajunsese la împotrivire, se afla într-o stare economică cumplită. În vremea aceea s-a îmbolnăvit o rudă apropiată lui și astfel, clericul în cauză și-a agravat problema sa economică. Starețul s-a gândit că dacă i-ar fi dat direct bani, poate că nu i-ar fi primit. A chemat atunci pe unul din fiii lui duhovnicești de încredere și i-a spus:

– Fiule, diseară târziu să mergi la casa cutare. Urmă­rește să nu te vadă nimeni și aruncă acest plic pe sub ușă.

Așa s-a și făcut. Și desigur, clericul acesta n-a aflat niciodată pe binefăcătorul lui.

*

Când a început să se înrădăcineze în el ideea înte­meierii unei mănăstiri, s-a gândit că pentru asta ar trebui să micșoreze milostenia sa, dar s-a căit imediat și s-a grăbit să mărturisească, spunând: „Am greșit! Am greșit! Am sărăcit pe Dumnezeu!”.

*

Prima consfătuire importantă a fost în blocul din strada Macedonia – 24, în apartamentul în care a locuit Starețul, unde s-a luat și ultima hotărâre, a zidirii Sihăstriei. Consfătuirea a durat până la ora două și patruzeci și cinci de minute noaptea. De față au fost câțiva clerici și monahii candidați, toți fii duhovnicești ai Starețului. Printre altele s-a discutat și modul aflării banilor pentru zidirea mănăstirii. Starețul s-a gândit la o mie și unul de moduri. La sfârșit, încheie discuția lăsându-ne pe toți uimiți:

– Să avem în vedere că milostenia nu se va opri (exista pentru săraci un fel de casă de bani, numită a dragostei). Dacă vom opri ajutorul, sub pretextul zidirii mănăstirii, va înceta și Dumnezeu să ne mai trimită. Cu cât dăm, cu atât și El ne va da.

Și într-adevăr, așa s-a petrecut.

Extras din cartea Crâmpeie de viață – Arhim. Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.