– Gheronda, un bătrânel se chinuia astăzi să urce scările bisericii, şi, deşi treceau mulţi pe acolo, nimeni nu se ducea să-l ajute.
– „Un preot văzându-l a trecut pe alături… asemenea şi un levit văzând a trecut pe alături”[1]. Au dreptate… Nu ştiu… nu au auzit niciodată Evanghelia Samarineanului milostiv!… Ce să spun? Ne iubim pe noi înşine şi nu-i iubim pe ceilalţi. Iubirea de sine biruieşte dragostea pentru aproapele nostru, de aceea ne purtăm aşa. Însă cel care se iubeşte pe sine mai mult decât pe ceilalţi, nu trăieşte potrivit cu duhul Evangheliei. Şi Hristos, dacă se gândea la Sine Însuşi, ar fi rămas în Cer; nu ar fi venit pe pământ să sufere, să fie răstignit, ca să ne mântuiască.
Astăzi, mai mult sau mai puţin, la cei mai mulţi oameni există iubire de sine, nu au duh de jertfă. A pătruns duhul lui: „Să nu păţesc eu ceva rău”. Ştiţi cât mă doare când văd ce lume există astăzi!… Când eram internat în spital[2], într-o zi a trebuit să fie ridicat un bolnav ţintuit la pat, pentru a fi mutat într-un alt salon. Era acolo un infirmier care, deşi aceasta era treaba lui, nu a mers să ajute deloc. „Nu pot, mă doare mijlocul”, a spus el cu nepăsare. Măi, măi, vezi ce om neom! Şi să vezi, o infirmieră, care avea doi copilaşi şi aştepta pe al treilea, s-a chinuit sărmana împreună cu alta şi l-au ridicat. Nu s-a gândit deloc la sine. A uitat în ce stare se afla şi a alergat să-l ajute pe cel bolnav! Când văd un om că o duce greu, că nu are putere, dar se jertfeşte pentru a-i sluji pe ceilalţi, ştiţi câtă bucurie îmi aduce! O, mare bucurie! Inima îmi tresaltă. Simt că sunt înrudit cu el, pentru că şi el este înrudit cu Dumnezeu.
[1] Vezi Luca 10, 31-32.
[2] În 1987 Stareţul a fost supus unei operaţii de hernie.
Extras din Patimi şi virtuţi– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.
