Preot Visarion Alexa
Privești la un om ce tocmai a trecut la Domnul și te întrebi: cum dintr-un om perfect, dintr-un om frumos, plin de viață, zâmbitor, rămâne ceea ce este în sicriu?
Cum dintr-un tată rămâne doar ceva parcă lipsit de sens? Dacă în timpul vieții, cu mare drag te strângeai la pieptul lui, îl îmbrățișai, dormeai în brațele lui, atunci când stă așezat în sicriu, te cutremuri tot și simți o respingere față de trupul împietrit și rece.
Unde este omul nostru, pe care l-am iubit și care ne-a iubit atât de mult?
La ceasul morții, omul îi cheamă pe toți cei dragi în jurul lui, să-l conducă pe ultimul său drum, pentru că are o ultimă lecție de predat, are un ultim mesaj de lăsat: MEMENTO MORI!
Nu uita că ești muritor, nu investi prost, fără rost, nu te apuca de lucruri care nu contează, ci învață să pui accentele pe lucrurile cu adevărat importante.
Puneți toată viața unui om ce a trecut la Domnul lângă sicriul său și vedeți ce rămâne din funcții, din diplome, din avere, ce trece dincolo de această poartă a morții.
Singura care depășește micimile omenești este IUBIREA NOASTRĂ, sunt toate “lucrurile” în care am investit iubire. Atât!
Paradoxal însă, în timpul vieții, tocmai pe acestea le punem adesea în planul doi, pentru că suntem prea ocupați, avem mereu alte priorități.
Ai fost un om care a investit în iubire, un om pe care l-a preocupat aspectul acesta, care a investit în lucrări pline de iubire (și când spun asta, nu mă refer la iubirea ca stare euforică, ci ca RĂBDARE și DEVOȚIUNE!), atunci ești un om care a înțeles rostul vieții sale.
Noi, creștinii, credem că iubirea este mai tare ca moartea, înțelegând lucrul acesta dincolo de rațiunea omenească. De aceea ne căsătorim, conștienți fiind că mai devreme sau mai târziu unul dintre cei doi pleacă înaintea celuilalt.
În creștinism, moartea nu-ți poate răpi omul pe care îl iubești. Noi nu credem că un om drag trece în neființă, în nimic, așa cum cei fără de credință-comuniștii- încercau să ne spună. Doar ei vorbeau despre un om mort ca despre un câine.
Noi, creștinii, credem că omul este veșnic. Credem că omul nu moare, ci trece prin niște stadii de evoluție spirituală.
Trupul pământesc se oprește aici, până la a doua Înviere, iar sufletul său își continuă mersul. Preotul este ultimul pe care omul îl chemă la căpătâi în ceasul morții sale și vă spun, pe omul acela, care vrea să vorbească cu preotul, nu îl mai preocupă nimic altceva decât faptul că a risipit viața sa în lucruri mărunte, că nu a petrecut mai mult timp cu familia sa, că nu a avut grijă să stea mai mult cu sufletul spre Dumnezeu…că nu a investit suficient în iubire.
Bătrânețea este o boală, iar moartea este un accident al umanității.
Îndrăzniți să vă apropiați de Dumnezeu și să credeți că în El moartea nu desparte oamenii, că iubirea noastră va continua și dincolo de moarte, că vom putea să iubim omul drag ce a murit, cu o putere și mai mare, căci la iubirea ce o simțeam pentru el se adaugă și dorul…
Domnul să te primească în Împărăția Veșnică, tată drag.
