Preot Alexandru Lungu
Mi-a scris Mirela azi și am să îi cer iertare că povestesc necazul ei unei lumi întregi. Dar lecțiile grele le putem învăța din experiența altora sau mai greu și dureros, când ne lovim noi înșine de ele.
Mirela s-a îndrăgostit de un băiat într-o zi când problemele nu roiau în jurul lor. Era vremea când mierea se găsea în toate cotloanele inimii și ale sufletului. Chiar și norii cenușii picurau dulceață și nici măcar vântul sau crivățul nu îl luau în seamă. Nu conta că era zi sau noapte, iarnă sau vară, cald sau rece. Erau și atât. Că toți suntem la început gata să îi dăm luna de pe cer și stelele din univers să i le împletim coroane.
Dar timpul, acest diabolic dușman al iubirii, vine pe nesimțite și ne surprinde în cele mai nefirești moduri. Da, și timpul în viața Mirelei a trecut și anii s-au așezat peste alți ani și iubirea s-a scuturat ca omătul de pe brazii falnici ai munților. Și a fost seară și a fost dimineață, iar dragostea s-a scuturat și ea săraca. Și au avut un băiețel, lumina ochilor lor. Matei, ca unul dintre apostoli. Dar Dumnezeu vine și ne pune uneori la încercare, căci aurul în topitoare și foc se vădește, la fel ca și dragostea. Dar ușor este a iubi când nimic nu ai de urât și greu este să iubești când nimic de iubit rămâne. Așa a fost și la ei.
Matei s-a îmbolnăvit și ea a trebuit să îi ofere totul. Timpul, ochii, răsuflarea, inima, însăși viața ei. Și au făcut bagajul și peste hotare au plecat, dar nu și el. Impostorul căruia i-a oferit cândva totul, la necaz nu i-a mai oferit nimic în schimb, decât lipsă și indiferență.
Lecție să ne fie fiecăruia în parte. Iubirea nu este acolo unde e râs și bunăstare în primele zile. Nu cel care îți aduce buchetul cel mai mare la prima întâlnire să-l credeți că este alesul. Nu, nu acela este bărbatul visurilor, cel lângă care veți vrea să îmbătrâniți. Ci acela care în fiecare zi se scoală și vă trezește sărutându-vă durerea și rănile. Ăla care înainte de a pleca vă lasă pe masa din sufragerie cafeaua aburind și eventual duce și gunoiul. Cel care nu se dezice să spele vasele și să schimbe scutece copilului. Tocmai acela care noaptea vă îmbrățișează și dacă este nevoie doarme cu mâna sub capul vostru până i se scurge sângele de tot.
Iubirea nu este un mecanism perfect și nici nu există un ideal al ei. Ea se crește treptat în provocările vieții și rezistă doar acolo unde încercările nu lipsesc.
Nu fugiți după sorogate, bani, mașini, vacanțe, haine și altele ca acestea. Dacă nu este acolo și când sunteți la pământ, nearanjată, fără artificii și machiajul unde trebuie, atunci nu a fost niciodată. Dacă nu este dispus să se așeze uneori pe ultimul plan în relație și nu îi strălucesc ochii când îi întâlnește pe ai tăi, atunci dragoste nu este acolo și viitor nu există. Dragostea îndelung rabdă, nu caută ale sale, nu gândește răul. Dragostea nu poate să cadă niciodată!
