Am spus deci că părinţii, în lupta lor cu tendinţele rele din comportamentul copiilor, trebuie mai întâi de toate să anihileze defectul principal. De foarte multe ori se întâmplă ca acest defect să fie egoismul. Ce vom face deci, atunci când vom descoperi în sufletul copilului germenul acestei patimi cumplite? Cum vom cultiva acolo virtuţile opuse acesteia, adică altruismul, modestia şi smerenia?
Bună-cuviinţă şi smerenia sunt virtuţi sădite firesc în inima copilului, deoarece el de la început, are mereu nevoie de ajutorul celorlalţi. Astfel, apariţia egoismului şi a mândriei constituie rezultatul unei educaţii greşite şi a unei dezvoltări eronate a sentimentului de ambiţie, care este sădit în fiecare om.
Însuşi Domnul, ca să le arate ucenicilor săi un exemplu de adevărată smerenie, le-a pus înainte un copil mic şi le-a spus: “Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărăţia cerurilor” (Matei 18,4). Şi totuşi! Din nefericire, de multe ori întâlnim şi la copii o formă sau alta de egoism, ca rezultat de obicei al unei educaţii greşite.
O primă formă de egoism, întâlnită în sufletul copiilor, se manifestă de obicei prin îngâmfarea produsă de felul în care sunt îmbrăcaţi. Bucuria copiilor, manifestată atunci când primesc în dar o nouă îmbrăcăminte, este ceva firesc şi nevinovat, dacă nu sunt depăşite anumite limite. Când însă aceste manifestări de bucurie sunt exagerate şi de lungă durată, sau când aceştia se laudă cu veşmintele lor, umilindu-i pe alţi copii, care sunt îmbrăcaţi cu haine mai simple, atunci este clar că limitele firescului au fost depăşite.
Această îngâmfare stupidă şi deplasată este cultivată, de cele mai multe ori, chiar de către părinţii lipsiţi de înţelepciune, care îşi împodobesc copii ca pe nişte păpuşi, îi pun entuziasmaţi în faţa oglinzilor şi se mândresc cu ei. Ca să nu cultive în inimile copiilor această mândrie prostească, generată de felul în care sunt îmbrăcaţi, părinţii trebuie să evite astfel de manifestări. Trebuie să îi facă să înţeleagă faptul că în faţa lui Dumnezeu, chiar şi cele mai strălucitoare haine, nu au nici cea mai mică valoare. Dumnezeu nu se uită la felul în care suntem îmbrăcaţi, ci se uită la inima noastră. Prin urmare este cu mult mai de preţ un copil care, chiar dacă este îmbrăcat cu haine simple şi sărăcăcioase, are inimă curată. Să le aducă aminte de asemenea că şi Domnul, pe vremea când era copil, era îmbrăcat în haine foarte modeste.
Părinţii înţelepţi îi vor obişnui pe copiii lor nu cu îmbrăcăminţi luxoase şi scumpe, ci cu cele modeste şi curate. Deoarece copiii trebuie să fie învăţaţi de mici cu curăţenia. Şi nici să nu consideraţi o formă de alintare sau de egoism, refuzul copiilor de a purta haine murdare sau rupte, sau de a mânca sau bea dintr-un vas nespălat, sau cererea lor ca toate în casă să fie curate şi aranjate. Dimpotrivă, trebuie să cultivă în sufletele copiilor voştri iubirea fată de ordine şi curăţenie.
A doua formă de egoism, care se întâlneşte la copii, este aceea care se manifestă prin mândria lor fată de bogăţiile, poziţia socială sau funcţia de care dispun părinţii lor, dispreţuind pe copiii celor săraci şi simpli. Ca să contracaraţi instalarea unui astfel de comportament ruşinos, obişnuiţi-i să fie politicoşi şi să vorbească frumos cu orice persoană. Să respecte pe orice om, fie el bogat sau sărac, renumit sau anonim. Nu împiedicaţi împrietenirea lor cu alţi copii, care chiar dacă sunt mai săraci, au în schimb un caracter ales. Nu le permiteţi copiilor voştri să vorbească răstit sau cu tupeu, față de oricare altă persoană. Faceţi-i să înţeleagă că Dumnezeu preţuieşte nu bogăţia sau renumele cuiva, ci virtutea şi onestitatea. Vorbiţi-le despre Iisus, despre Dumnezeu însuşi, care Și-a ales pentru Sine nu nişte părinţi renumiţi şi bogaţi, ci pe un simplu tâmplar, protectorul său şi pe smerita fiică a Nazaretului, Fecioara Maria, Maică a sa.
A treia formă de egoism, care se întâlneşte în comportamentul copiilor, o constituie lăudăroşenia în faţa celorlalţi, cu virtuţile lor reale sau închipuite. Mulţi sunt acei copii care se laudă că sunt sârguincioşi, buni, curaţi, foarte inteligenţi. Nu există, desigur, nimic rău în acelea pe care copilul le consideră ca fiind obligaţiile sale de bază, adică de exemplu, să înveţe bine la scoală şi să se distingă ca fiind un copil foarte bun. O astfel de ambiţie raţională şi echilibrată face parte din caracterul fiecărui om. Însuşi Dumnezeu este Cel care a sădit-o în inima copilului. Această ambiţie însă nu trebuie să depăşească anumite limite, deoarece sfârşeşte prin a se transforma în slavă deşartă şi mândrie demonică. Copilul trebuie să fie sârguincios, modest, evlavios nu numai pentru că acesta îi face pe părinţii săi să se mândrească cu el, ci mai ales pentru că aceasta este în acord cu voia lui Dumnezeu. Şi cu cât creşte, trebuie să înţeleagă că săvârşeşte binele din obligaţia morală pe care o are fată de Dumnezeu şi nu ca să dobândească slavă din partea oamenilor. De asemenea trebuie să conştientizeze că abţinerea de la rău şi de la păcat nu trebuie să aibă că principală motivaţie frica de pedeapsă, ci faptul că aceasta L-ar mâhni pe Dumnezeu.
Aveţi grijă voi înşivă, părinţilor, să nu le inspiraţi copiilor voştri aroganţa, îngâmfarea, ambiţia exagerată, lăudăroşenia. Nu îi lăudaţi în mod exagerat atunci când fac ceva bun. O privire blândă, un surâs de satisfacţie, câteva cuvinte calde, dar măsurate, sunt de ajuns pentru a-i răsplăti şi pentru a-i mobiliza către noi reuşite. Nu îi lăsaţi pe copii să vorbească mult şi să se laude cu reuşitele lor, nici să se amestece în mod nepermis în discuţiile celor mari, să îi contrazică sau să îi corecteze cu un ifos batjocoritor şi impertinent.
Să îi învăţaţi în sfârşit, după cum am mai spus, cu ascultarea precisă, deoarece ascultarea este cel mai bun dascăl al smereniei. Dacă vreţi ca ei să urască orice formă de mândrie, arogantă sau slavă deşartă, arătaţi-le cât de mare este păcatul egoismului. Învăţaţi-i că acesta, aşa cum ne spune şi Sfânta Scriptură, este “începutul tuturor păcatelor” şi “urât în faţa lui Dumnezeu”. Vorbiţi-le despre duhurile cele viclene, care din cauza mândriei au căzut din Cer, precum şi despre proto-părintii noştri, care din egoism, la îndemnul diavolului, au vrut să devină dumnezei, şi au pierdut astfel Paradisul. Spuneţi-le de asemenea, către ce ne conduce egoismul şi că el este începutul celorlalte căderi.
Nu uitaţi să îi învăţaţi pe copii, cât de plăcută este în faţa lui Dumnezeu virtutea smereniei şi a simplităţii, şi cât de mult îl înalță Dumnezeu pe cel smerit. Arătaţi-le, în sfârşit, pe cel mai mare exemplu de smerenie, pe însuşi Domnul care ne spune: “Învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11,29).
Părinţilor! Cu toţii vreţi ca pruncii voştri să fie buni şi ascultători. De aceea luptaţi-vă să învingeţi duhul mândriei, deoarece copiii care sunt aroganţi, sunt în acelaşi timp şi obraznici şi neascultători. Cultivaţi în sufletele lor smerenia, deoarece copiii smeriţi sunt şi ascultători. Toţi doriţi să răsară în inimile copiilor voştri floarea recunoştinţei. Învăţaţi-i deci să fie smeriţi şi păziţi-i de egoism, deoarece omul egoist este renumit pentru lipsa sa de recunoştinţă şi de mulţumire. Cu toţii vreţi ca ei să fie fericiţi. Inspiraţi-le deci duhul cumpătării. Omul cumpătat se mulţumeşte cu puţin, este blând şi împăcat cu sine – deci fericit!
În sfârşit, toţi doriţi ca pruncii voştri să primească binecuvântarea lui Dumnezeu. Învăţaţi-i deci, prin cuvântul şi prin exemplul vostru ce este smerenia, pentru că “Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” ! (Iacov 4,6).
