E ora rugăciunii. M-ați aprins și vă uitați gânditori la mine… Parcă ați vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun? Simțiți bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilități:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.
A doua, ar fi să răspândesc lumină și căldură și prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos, decât sa rămân rece și fără rost.
Și voi oamenii sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumina și căldura, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiți, să dați ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea și toate sentimentele nobile pe care le purtați în inimă. Să nu vă temeți că deveniți mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiți-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puțin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina și căldura sunt mult mai puternice. Și la voi oamenii e tot așa, împreună luminați mai mult…
Comentariu: Nu poți răspândi lumină, dacă nu arzi.
