Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău?
Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru – deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine. Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.
Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu. Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?
Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni – şi toate pot fi zadarnice. Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci-n a prietenului tău. Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă. Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit.
Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
