Actorul american Jonathan Jackson a fost vorbitorul principal la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Vaslui, sâmbătă, 27 august.
Discursul rostit în Parcul Copou din Vaslui, în fața a aproximativ 700 de tineri, a fost unul de însuflețire a tineretului ortodox: „Vă iubesc foarte mult, de aceea m-am rugat mult înainte pentru acest moment și mă adresez cu emoție”.
Jonathan Jackson și-a început prelegerea rostind în limba română rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
Criza identității, o ispită
Tema prelegerii sale a fost „Identitate virtuală versus identitate reală. Pericol, nepăsare sau stare de fapt?”.
Vorbind despre identitate, actorul a amintit că „Hristos este Același ieri, astăzi și mâine, dar duhul acestei lumi se schimbă mereu, aduce mereu cea mai nouă ideologie, cea mai nouă minciună pentru a provoca haos înlăuntrul nostru”.
Jonathan Jackson s-a născut în Los Angeles și s-a mutat de la vârsta de 11 ani la Hollywood. „Acesta este ținutul identității virtuale, tărâmul măștilor, unde foarte puțini oameni sunt sinceri”, a spus el mărturisind că de foarte mic a avut dilema identității personale, apoi aceasta a continuat în viața artistică, interpretând numeroase roluri.
„Dar azi, criza identității este în toată lumea. Această criză este o ispită, așa cum a fost ispitit și Iisus în pustie, când diavolul i-a atacat identitatea și a spus «Dacă» ești Fiul lui Dumnezeu”.
„Avem atât de multe măști pe care le putem purta, avem atât de multe identități pe care ni le putem asuma, dar există o singură identitate adevărată. De unde vine ea și cum o putem găsi? (…) Avem înlăuntrul nostru resursele de a răspunde”, a subliniat Jonathan.
Nu vă fie teamă!
„Duhul lumii ne spune: nu ai valoare, ești nimic, doar un număr în statistici. Lumea ne spune: ești aleatoriu, fără scop, fără tată, fără mamă. Dar nu ești”.
Oferind numeroase exemple din Biblie, Jonathan le-a spus tinerilor vasluieni să nu aibă temeri pentru că Dumnezeu se îngrijește de orice fir de păr din capul fiecăruia. El a mărturisit că este o persoană foarte sensibilă și acest lucru l-a făcut vulnerabil, dar citirea Scripturii l-a întărit mult.
„Duhul Sfânt, cu atâta delicatețe și iubire, mi-a arătat că viața mea era ascunsă în Hristos și nimic din această lume nu poate să mă atingă. Acesta este un scut, o protecție, viața mea ascunsă în Hristos. Așa s-a transformat această vulnerabilitate într-un fel de putere, prin harul lui Dumnezeu”.
Actorul a spus că în pelerinajul său din ultimele zile a aflat despre Sfântul Ștefan cel Mare și îl iubește mult pentru că în aceste vremuri avem nevoie de curaj, iar el a fost un luptător neînfricat.
„Nu vă fie teamă, nu vă fie teamă, nu vă fie teamă!” a repetat actorul de mai multe ori.
Voi trebuie să reconstruiți ruinele frumosului din lume
Actorul a amintit cuvintele unui părinte athonit și a spus că fiecare om este născut pentru timpul său și făcut de Dumnezeu destul de puternic pentru a trece prin toate greutățile vremii.
Partea finală a prelegerii lui Jonathan Jackson a fost un îndemn mobilizator către tineri:
„Cine suntem chemați a fi într-o lume a adicțiilor, consumerismului și tehnologiei? Ce vom fi în mijlocul acestei lumi dezumanizate? Într-o lume care vede oamenii ca pe mărfuri utile? Stă în puterea noastră să fim chipul lui Dumnezeu într-o lume care propovăduiește urâtul și aplaudă nefirescul. Este datoria noastră să ne ridicăm către frumos și către adevăr. Într-o lume care îmbrățișează pornografia și obiectivizarea frumuseții, vouă vă revine datoria de a fi puri și de a vă sfinți mințile. Într-o cultură care propovăduiește narcisismul și plăcerea, este responsabilitatea voastră să trăiți Sfânta Taină a Cununiei ori viața îngerească de monah. Într-o lume care predică individualismul și succesul de carieră vouă vă revine să căutați relațiile de prietenie, să prețuiți oamenii mai mult decât banii și succesul unei familii sfințite mai mult decât faima sau averea. Într-o lume care cade tot mai mult în disperare, vouă vă revine să trăiți bucuria Învierii. Într-o societate care pare că vrea să-și distrugă toată istoria și rădăcinile rămâne pe voi să duceți lumina a tot ceea ce ați primit frumos de la strămoși prin sângele lor și să reconstruiți ruinele frumosului din lume. Reconstruiți-le mărturisindu-vă tradițiile religioase ca demne de respect, cântând vechile imnuri și cântări atemporale așa cum am auzit mai devreme. Nu lăsați aceste lucruri să piară!”.
„Aveți curaj, nu vă fie teamă! Mai mare este El, Cel care este în voi, decât cel care se află în lume. Cu Dumnezeu toate sunt posibile”, a încheiat Jonathan Jackson.
Vezi video integral.
Jonathan Jackson distins cu Crucea Episcopală Grigorie Leu
Actorul american a venit în România, împreună cu familia sa, special pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Vaslui. Invitația i-a fost adresată de Episcopul Ignatie al Hușilor care îl cunoaște pe Jonathan Jackson din timpul când era Arhiereu vicar pentru comunitățile românești din Marea Britanie, Irlanda și Islanda.
Jonathan Jackson este unul dintre cei mai importanți ctitori ai Mănăstirii Românești din Irlanda (Shannonbridge).
În semn de recunoștință pentru sprijnul oferit comunității românești din Irlanda, dar și pentru participarea la întâlnirea cu tinerii din Vaslui, Preasfințitul Părinte Ignatie i-a conferit lui Jonathan Jackson cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor pentru mireni – „Crucea Episcopală Grigorie Leu”.
Sursa: http://basilica.ro