Un pustnic văzând nedreptatea care există în lume, se ruga lui Dumnezeu și-I cerea să-i descopere pricina pentru care oamenii drepți și evlavioși sunt nefericiți și chinuiți pe nedrept, în timp ce nedrepții și păcătoșii se îmbogățesc și petrec în odihnă. În timp ce pustnicul se ruga ca Dumnezeu să-i descopere taina, a auzit un glas care i-a spus:
– Nu cere cele la care mintea și puterea cunoașterii tale nu poate ajunge. Nici să cercetezi cele ascunse, pentru că judecățile lui Dumnezeu sunt abis. Dar fiindcă cauți să afli, coboară în lume, stai într-un loc ascuns și ia aminte la cele pe care le vei vedea, ca să înțelegi din această mică experiență o mică parte din judecățile lui Dumnezeu. Și atunci vei cunoaște că ocârmuirea proniatoare a lui Dumnezeu pentru toate făpturile este neînțeleasă.
Pustnicul, auzind acestea, a coborât cu multă luare-aminte în lume și a ajuns la o livadă, care era străbătută de un drum foarte umblat. Acolo aproape era o cișmea și un copac bătrân, în scorbura căruia a intrat bătrânul și s-a ascuns bine.
După puțină vreme a trecut un bogat călare pe cal. S-a oprit puțin ca să bea apă și să se odihnească. După ce și-a potolit setea, a scos din buzunar o pungă cu o sută de galbeni și-i număra. Când a sfârșit de numărat, a vrut să-și pună punga iarăși în buzunar, dar din neatenție a pus-o pe lângă și ea a căzut în iarbă. A mâncat, s-a odihnit, a dormit, iar după ce s-a sculat, a încălecat pe cal și a plecat fără să observe ceva în legătură cu punga.
Peste puțin a venit un alt trecător care, aflând punga cu galbeni, a luat-o și a fugit de-a dreptul pe câmp.
După ce a mai trecut puțină vreme, a apărut un alt trecător. Obosit cum era, s-a oprit și el la cișmea, a băut puțină apă, a scos și puțină pâine dintr-o basma și s-a așezat să mănânce. În timp ce acel sărac mânca, a apărut bogatul călare, care, cu fața schimbată de mânie, s-a năpustit asupra săracului. Striga cu mânie la el să-i dea galbenii. Săracul neștiind nimic despre galbeni, îl încredința cu jurământ pe bogat că nu a văzut nici un galben. Acela însă, așa mânios cum era, a început să-l bată cu atâta sălbăticie până ce l-a omorât. După ce a căutat prin toate hainele săracului și negăsind nimic, a plecat mâhnit.
Acel pustnic le-a văzut pe toate acestea din scorbura copacului și se minuna. Se mâhnea mult și plângea pentru uciderea nedreaptă pe care a văzut-o și rugându-se Domnului, a spus:
– Doamne, ce înseamnă acestea? Fă-mi cunoscut, Te rog, cum suferă bunătatea Ta astfel de nedreptăți? Unul a pierdut galbenii, altul i-a găsit, iar altul a fost ucis pe nedrept.
În timp ce bătrânul se ruga cu lacrimi, a coborât Îngerul Domnului și i-a spus:
– Nu te mâhni, bătrâne, și să nu ți se pară că toate acestea s-au săvârșit fără voia lui Dumnezeu. Dar din acestea care se săvârșesc, unele se fac prin îngăduință, altele pentru certare, iar altele din pogorământ. Așadar, ascultă:
Cel care a pierdut galbenii este vecin cu cel care i-a găsit. Acesta din urmă avea un teren care valora o sută de galbeni, însă bogatul, fiind iubitor de avuții, l-a constrâns să i-l dea pentru cincizeci de galbeni. Săracul acela neavând ce face, s-a rugat lui Dumnezeu să-i facă dreptate. De aceea a rânduit Dumnezeu ca să-i dea de două ori mai mult.
Celălalt sărac, care nu a găsit nimic și a fost ucis pe nedrept, făcuse cândva o ucidere. S-a pocăit cu sinceritate și toate faptele vieții sale de după aceea au fost creștinești și plăcute lui Dumnezeu. Neîncetat Îl ruga pe Dumnezeu să-l ierte pentru uciderea ce o săvârșise, și obișnuia să spună: „Dumnezeul meu, să-mi dai aceeași moarte pe care am săvârșit-o și eu”. Desigur Dumnezeu l-a iertat din prima clipă de când a arătat pocăință, însă, a fost îndeosebi mișcat sufletește de mărinimia robului Său, care nu numai că s-a îngrijit de păzirea poruncilor Lui, ci a voit să și plătească pentru vechea lui greșeală. Și astfel nu i-a respins dorința, ci a îngăduit să moară în acest chip sălbatec – așa cum el însuși ceruse – și l-a luat lângă El, dăruindu-i și cununa strălucitoare pentru mărinimia lui.
Celălalt, lacomul, care pierduse galbenii și săvârșise ucidere, s-ar fi osândit pentru lăcomia și iubirea sa de argint, însă Dumnezeu l-a lăsat să cadă în păcatul uciderii, ca să-l doară sufletul și să vină la pocăință. Cu acest pretext, lasă acum lumea și merge să se facă monah.
Așadar, în care din aceste cazuri vezi că Dumnezeu ar fi nedrept, nemilostiv și necompătimitor? De aceea, de acum înainte să nu mai cercetezi judecățile lui Dumnezeu, pentru că El le face drepte așa cum știe, în timp ce tu le socotești nedrepte.
Să știi, de asemenea, că și multe altele se săvârșesc în lume cu voia lui Dumnezeu pentru pricinile pe care oamenii nu le cunosc. De aceea, fiecare trebuie să spună: „Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale”.
