„Judecata” unui copil de 12 ani

Într-o zi păzitorul satului a bătut în ușa casei lor și i-a înștiințat că „a prins pe cutare la praz”. Intrase cutare în via lor și fura struguri.

– Să-l dăm în judecată? a întrebat.

– Sigur că da! a aprobat cineva.

Atunci intervine Eteoclis care era de doisprezece ani:

– Ce ați spus? Să-l dați în judecată? Nenorocitul acesta n-are nimic, nouă însă Dumnezeu ne-a dat și vie și măsline și livezi și casă.

Și adresându-se păzitorului îi spune:

– Nu numai că nu-l vei da în judecată, ci te vei duce și-i vei spune că cei din familia Teodoropulos au spus să meargă în vie și să ia câți struguri vrea. Și să-l trimiți aici ca să-i spunem și noi.

Și nimeni n-a îndrăznit să i se împotrivească. Cuvântul lui era „lege”.

***

Altă dată a fost pârât argatul lor, ce lucra la grădină, că a vândut spre folosul său roadele recoltate. L-au chemat, deci, și cei din casă l-au mustrat să nu mai repete furtul acesta. Eteoclis însă, care s-a întâmplat să audă discuția, a intervenit spunând:

– De azi înainte, în afară de plată, vei lua și jumătate din recoltă și o vei vinde pentru tine.

În felul acesta a impus casei sale să-l ajutoreze pe săracul ce lucra la ei, ca să-i ajute pe ai lui, care pe lângă că erau săraci, aveau și mulți copii.

Extras din cartea Crâmpeie de viață Arhim. Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos.

Total
33
Shares
Previous Post

Cărările mântuirii

Next Post

Postul este tocmai această spargere a tavanului propriei dependenţe de materie

Related Posts