Milostenia nu trebuie să o facem cu aroganţă şi din mândrie, ci mai curând cu smerenie, socotind că cel căruia îi dăm este cineva mult mai sus decât noi.
Oare nu Domnul însuşi a zis: Întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25:40)? Sfântul Theofan Mărturisitorul a avut încă de copil o minte luminată de Hristos. Odată el a văzut pe drum un copil ca şi el care murea îngheţat de frig. El şi-a scos repede hainele lui, l-a înfăşurat în ele pe copil şi l-a readus la viaţă, şi a ajuns gol la casa lui. Părinţii lui uimiţi l-au întrebat unde îi sunt hainele, iar fiul le-a răspuns: „L-am îmbrăcat pe Hristos.” De aceea a şi primit el har de la Hristos şi a ajuns să fie pustnic mare, făcător de minuni, şi purtător de chinuri pentru Hristos.
Deseori noi oamenii, când facem milostenie, fie în numele nostru, fie în numele altuia, cădem pradă unui sentiment de superioritate care, de îndată ce se iveşte în inimă, distruge tot binele pe care l-am făcut. Când unui cerşetor îi vom da ca unui cerşetor, iar nu ca lui Hristos însuşi, atunci vom cădea neapărat în dispreţ faţă de acel cerşetor [cumplită hulă!] şi în mândrie. Şi atunci, ce folos vom avea din milostenia faţă de cerşetor, dacă ne vom preaînălţa pe noi înşine şi vom dispreţui omul? Căci virtutea nu mai este virtute atunci când se amestecă cu viciul, tot aşa cum laptele nu mai poate fi lapte dacă s-a amestecat cu oţet.
Extras din Proloagele de la Ohrida– Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Egumeniţa.
