Povestire a lui Stelian:
„Pe data de 27 septembrie 2001 am suferit o comoţie cerebrală gravă pricinuită de o tromboză. Mâna şi piciorul stâng îmi erau paralizate. Vorbirea îmi era greoaie şi incoerentă. Am rămas la spital zece zile, după care am mers acasă. Pe la sfârşitul lui decembrie am început să mă ridic şi să merg cu bastonul. La 2 ianuarie 2002, în timp ce făceam un tratament anticoagulatoriu, am suferit a doua comoţie cerebrală şi în acelaşi timp şi embolie pulmonară. Din nou mâna şi piciorul stâng au rămas paralizate. Medicii mi-au spus că nu mai există scăpare pentru mine. Cu această terapie, în mod normal nu ar fi trebuit să se provoace tromboza ce a dat naştere la comoţie şi la embolie pulmonară. Astfel, am ajuns din nou la Spitalul AHEPA din Tesalonic, pe patul durerii.
În noaptea de 9 spre 10 ianuarie, la ora 3, de îndată ce m-a luat somnul, m-am trezit şi am văzut întreg salonul luminat foarte puternic de o lumină albă pe care nu o pot descrie. Atunci m-am întors către uşă şi în loc să văd vreo infirmieră, am zărit doi bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albastre, cu chipuri pline de o pace pe care mi-au transmis-o şi mie, chiar înainte de a le vorbi. Când s-au apropiat de mine i-am întrebat cine sunt, iar ei, cu o voce blândă, mi-au spus:
− Steliane, suntem Cosma şi Damian… Suntem doctori.
Unul din ei ţinea un Sfânt Potir micuţ. Celălalt, un vas de sticlă cu o cruce în mijloc şi cu trei crenguţe de busuioc. S-au apropiat de mine, m au stropit cu Agheasmă şi apoi l-au stropit şi pe celălalt bolnav din salon, pe Anastasie din Kozani. După aceea au venit să mă împărtăşească, iar eu le-am spus că înainte cu o zi mâncasem carne. Însă ei mi-au răspuns:
− Nu te necăji, ştim aceasta. Însă un singur lucru să ştii: că de acum înainte pe Cel pe Care ţi L-am adus ţie Îl vei da şi tu oamenilor.
Mi-au dat apoi procovăţul şi m-au împărtăşit. Acelaşi lucru au făcut şi cu Anastasie. După ce ne-au binecuvântat, au plecat, iar lumina s-a stins singură. Atunci m-am ridicat şi am simţit ceva ciudat. Chiar înainte de a începe să mă gândesc ce se întâmplă, am simţit binecuvântarea lor. Am scos din gură Sfânta Pâine şi mâna mi s-a înroşit. Atunci am înţeles că era ceva real, care exista cu adevărat. Cu frică am consumat Sfânta Pâine. L-am slăvit pe Dumnezeu şi am început să aştept cu multă nerăbdare moartea. Dar s-a petrecut tocmai contrariul. Deşi eram infirm 80% şi potrivit legii 2643 eram o persoană care necesita asistenţă specială, din acea clipă toate au început să se îmbunătăţească. Însănătoşirea mea era grabnică şi de aceea medicii se mirau. Câteva luni mai târziu, pe când mă aflam la un stareţ aghiorit şi i-am povestit toate cele petrecute, el mi-a spus:
− Steliane, ce a fost ceea ce ţi-au adus Sfinţii în acea noapte? A fost Hristos, Trupul şi Sângele Său, Sfânta Împărtăşanie. Cine este cel care dă oamenilor Sfânta Împărtăşanie? Preotul. Steliane, fiul meu, a venit timpul pentru moarte, nu cea duhovnicească, ci moartea vechiului Stelian. A venit vremea să devii preot.
Şi astfel, la 14 decembrie 2003, fără să mă fi gândit vreodată la aceasta, am fost hirotonit diacon de către binecuvântatele mâini ale pururea-pomenitului Antonie, Mitropolitul de Sisaniu şi Siatista, iar la 23 mai 2004 am fost hirotonit preot la vârsta de patruzeci şi unu de ani.
