Un stareț se nevoia cu stăruință împotriva zgârceniei, a lăcomiei și a antipatiei față de aproapele, pentru neroditoarea strângere de avere. Spunea că astfel de oameni, care trăiesc numai pentru satisfacerea plăcerilor lor, și care nu vor să se gândească la frații lor cei săraci, sunt asemenea cu bogatul lacom din Evanghelie.
Starețul îi îndemna pe oamenii care aveau bogăție să-i ajute pe săraci, urmând cuvintele Apostolului: „Cei care au să fie ca și cum nu ar avea și cei care nu au, ca și cei care au”. Prin pilda naturii descoperea legătura reciprocă a făpturilor lui Dumnezeu:
„Elementele naturii și ale științei se completează unele pe altele, împart între ele cele pe care le au. Și astfel natura îi dă ființei raționale, omului, bunurile ei: lumina, căldura, umezeala, în acest mod se păstrează viața sa și viața lumii organice. Însă noi, ființele raționale, oamenii, adeseori ne preschimbăm în zgârciți, nesimțitori, surzi la suspinele și strigătele fraților noștri.
De aceea, să împărțim reciproc bunurile noastre, să invidiem buna neiubire de argint, să împărțim bunurile fără zgârcenie și aroganță, ci cu generozitate, cu blândețe și cu smerenie. Zgârcenia și iubirea de bani distrug sufletul, iar în viața de aici aceste patimi conduc la consecințe grave.
Există următoarea povestire:
Trei oameni, în timp ce mergeau pe drum, au aflat o comoară și fiecare dintre ei se gândea cum ar putea s-o ia pentru sine. Au luat-o și au dus-o în alt loc, iar pe unul dintre ei l-au în trimis cetate să cumpere vin ca să se distreze. Ceilalți doi care au rămas s-au înțeles să-l omoare, ca să le rămână lor bogăția. Celălalt, după ce a cumpărat vinul, s-a dus la o farmacie și a cumpărat niște otravă ca, punând-o în vinul cumpărat, să le dea acelora să bea și astfel să-i rămână lui bogăția. Și ce s-a întâmplat? A venit din cetate cu vinul, iar ceilalți doi l-au omorât. Apoi au început să bea vinul. În cele din urmă s-au otrăvit și au murit și aceștia. Și astfel s-au pierdut trei suflete.
Zgârcenia și lăcomia sunt cele mai distrugătoare patimi. Sunt păcatele lui Iuda. Trebuie să fim compătimitori și milostivi. Milostivirea este o mare virtute. Sfântul Ioan cel Milostiv considera pierdută ziua în care nu făcea milostenie aproapelui. Oamenii virtuoși caută ocazii pentru a ajuta pe cineva. Maica Domnului se bucură în mod deosebit atunci când creștinii fac milostenie aproapelui și se mâhnește văzându-i pe oamenii împietriți la inimă și nemilostivi.
Unei familii i-a venit o mare încercare. Cei care sufereau i-au cerut Părintelui Sava să se roage pentru ei. De asemenea, se rugau și ei Domnului să le ușureze chinul, însă el nu trecea. Atunci Părintele Sava, în timpul unei convorbiri duhovnicești, a spus:
– Se întâmplă ca uneori Domnul să trimită oamenilor vreo nenorocire din pricina nemilostivirii lor. Și ei se roagă, cer de la Domnul să-i slobozească de acea mâhnire, însă El, ca și cum nu ar auzi rugăciunea lor, nu le ușurează mâhnirea. Dumnezeu aude toate rugăciunile, dar întârzie, pentru că așteaptă să arătăm milostivire. Fără milostivire din partea noastră, Domnul nu ne arată mila Sa. Unii s-au izolat între limitele familiei lor și nu mai dau nici o importanță săracilor și celor care au nevoie.
Ați văzut vreodată cum prind copii porumbeii? Ca să nu zboare, le leagă aripile. La fel și omului care este alipit de bani, de lucruri, îi sunt legate aripile sufletului său, ca și ale porumbelului, și nu poate zbura la lăcașurile cerești. Și astfel rugăciunile unui astfel de om nu sunt primite la Dumnezeu.
Cineva l-a întrebat pe Stareț:
– Dar dacă cineva nu are bani și lucruri ce alipire poate avea?
Și Starețul i-a răspuns:
– Cel care nu are mijloace pentru a face milostenie, dar îl pizmuiește pe cel care le are, este și el iubitor de argint, adorator al bogăției. Păzește-ne, Doamne, de o astfel de patimă! Să fim mulțumiți cu cele mai necesare pentru întreținerea trupului, cele mai simple pentru îmbrăcarea lui, astfel încât să nu răcească, și să-l întărim ca să nu devină neputincios, ci să fie prieten al sufletului, ca să lucreze pentru Domnul. Toate celelalte sunt distrugătoare pentru suflet. Mai ales temeți-vă de lux și de imitarea modei. Nu adunați bani. Toate cele care rămân împărțiți-le la săraci.
Unii îi pun în bancă pentru „zile negre”. Dar ce spune Proorocul David? „Argintul său nu l-a dat cu camătă” (Ps. 14, 5). Pentru noi este suficientă grija pentru ziua de astăzi. În Rugăciunea Domnească cerem de la Domnul: „Pâinea noastră cea spre ființă”. Să nu cerem nimic pe acest pământ păcătos. Nu avem aici locuință permanentă, căci suntem străini și pribegi pe pământ.
Există și un alt fel de lăcomie, așa numita manie a cărților, atunci când unii adună multe cărți, care în cele din urmă rămân nefolositoare. Nici ei nu le citesc, nici altora nu le dau să le citească. O astfel de bogăție duhovnicească nu trebuie să rămână nefolosită. Cărțile pe care nu le citești, dă-le altora. Este și acesta un fel de milostivire plăcută lui Dumnezeu”.
Din Cartea: „Starețul Sava Mângâietorul”, Editura Athos.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
