Această întâmplare o povestea Stareța Xenia, prima egumenă cuvioasă a Mănăstirii Sfântului Nectarie din Eghina, care era oarbă. Oarbă cu ochii trupului, dar luminată la cei ai sufletului și cu o privire duhovnicească ascuțită. Aici se vădește că sufletele celor adormiți se mâhnesc atunci când rudele în loc să slăvească pe Dumnezeu, se învârtoșează și se întristează peste măsură.
Această sfințită monahie avea o soră în Atena, care avea șase fetițe și un băiat, care în acea vreme avea în jur de 8 ani. Mama lui, dar și toate rudele îl adorau și pentru că era singurul băiețel, dar și pentru că era un copil foarte bun. Un adevărat îngeraș.
În timpul războiului civil (1948), în vremea luptelor care s-au dat și în orașe, într-un bombardament băiețelul, pe când se întorcea de la școală, a fost omorât. Astfel, acest înger pământesc a părăsit repede viața pământească, ca să se afle lângă Dumnezeu ca un îngeraș.
Mama lui suferea mult. Lăsându-se pe sine pradă durerii, a căzut în exagerarea păcătoasă și în deznădejde, în timp ce știa, ca și creștină ortodoxă, că copilul ei se afla în bucuria Raiului.
Această purtare a rudelor s-a dovedit de multe ori că mâhnesc sufletele aflate lângă Dumnezeu, care se bucură doar când rudele pământești slăvesc pe Tatăl ceresc, Dăruitorul fericirii veșnice și Binefăcătorul oamenilor, fie că se află în această lume trecătoare, fie în cea veșnică.
Așadar, în această situație băiețelul s-a arătat în vis surorii mai mari, care era o fată virtuoasă și credincioasă. A văzut pe băiețel într-un mormânt plin cu apă.
– Frățiorul meu, i-a spus ea cu ardoare, de ce ești afundat în apă?
Iar el cu o oarecare nemulțumire, dar și indignare, i-a spus:
– Lacrimile mamei m-au adus în starea aceasta!
Când mama lui a aflat aceasta, și-a înțeles greșeala, a cerut iertare de la Dumnezeu și s-a liniștit. Nu mai voia să mâhnească câtuși de puțin pe îngerașul ei, dar mai ales pe Dumnezeu.
Se întâmplă însă și următoarele, pe care este bine să le avem în vedere. Acestui copil nu i-au făcut parastasele rânduite de Biserică, deoarece credeau că fiind mic, nu are nevoie. Însă această cugetare este greșită. Fiecare suflet, indiferent de vârstă, dorește ofrandele și rugăciunile aduse înaintea lui Dumnezeu. Mai ales mirida (părticica) care se scoate la Masa dumnezeiască a lui Hristos, adică atunci când se face pomenire la Sfânta Proscomidie.
S-a arătat, așadar, din nou acest copil surorii lui mai mici, iar ea l-a văzut că se afla la o strălucită masă cerească împreună cu alți copii, dar el nu avea înaintea lui farfuria cu mâncare. Când sora lui l-a întrebat de ce nu are mâncare în față, el i-a spus:
– Voi nu mi-ați trimis de mâncare, ci m-ați lăsat flămând!
Fata a spus mamei sale și de atunci au făcut toate parastasele rânduite. După un timp sora lui l-a văzut din nou la acea masă, dar de data aceasta mânca mulțumit mâncarea ce o avea înainte.
De aceea, chiar și copiii mici au nevoie de parastase.
