„Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite” (Romani 13, 1).
- Câte feluri de „stăpâniri” găsim în Sfânta Scriptură?
1.1. Stăpânirea Cezarului pe termen limitat, dacă este „slujitoare a lui Dumnezeu”
Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbește despre datoria față de Cezar tocmai pentru a arăta că există o separație între lucrarea Bisericii și lucrarea Statului și pentru a nu se confunda ascultarea de puterea lumească cu supunerea față de Înalta Stăpânire, ce se cuvine doar lui Dumnezeu („Singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Iisus Hristos, Domnul nostru, slavă, preamărire, putere și stăpânire, mai înainte de tot veacul și acum și întru toți vecii” (Iuda 1, 25), și a nu produce confuzie între datoriile ce se cuvin lui Dumnezeu și cele ce se cuvin Cezarului, care se crede dumnezeu: „dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21).
Această coabitare Dumnezeu – Cezar este doar temporară, până când Împărăția și voia Tatălui se va face pe pământ așa cum se face și în cer (Matei 6,10), adică la sfârșitul veacurilor „când Domnul va preda Împărăția lui Dumnezeu și Tatălui, când va desființa orice domnie și orice stăpânire și orice putere (1 Corinteni 15, 24).
Până atunci, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „să facem rugăciuni, mijlociri, mulțumiri, pentru toți oamenii, pentru împărați și pentru toți care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viață pașnică și liniștită întru toată cuvioșia și buna-cuviință, că acesta este lucru bun și primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (1 Timotei 2, 1-3).
În acest context le scrie Sfântul Apostol Pavel romanilor: „cel ce se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu […] căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voiești, deci, să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu și răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârșește răul…” (Romani 13, 2-6).
Prima concluzie: Condiția supunerii față de stăpânire este ca stăpânirea să fie slujitoare a lui Dumnezeu, pentru ca să putem trăi o viață pașnică și liniștită. Deci, o stăpânire pentru „zile bune”, reprezintă un dar al Sfântului Duh: acel al „cârmuirilor” rânduiți de Dumnezeu atât în Biserică, cât și în lume (1Corinteni 12, 28).
1.2. Stăpânirea întunericului acestui veac în „ziua cea rea” (Efeseni 6, 12-13)
Ortodoxia „este o religie a jertfei nu a păcii universale”[1], după modelul dragostei și al jertfei lui Hristos, care provoacă moral și spiritual umanitatea până la sfârșitul veacurilor, deoarece Biserica este întemeiată pe temelia „Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16, 16) pentru a se lupta cu forțele iadului, ca învingătoare, deci, pentru vremurile (g)rele de prigoană: „pe care porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18); „În lume necazuri veți avea, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Biruitorul Iisus Hristos cere din partea noastră doar îndrăzneală, victoria o aduce chiar El.
În plus, „toți care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (2 Timotei 3, 12), mai ales când se caută prietenia cu Dumnezeu și nu „prietenia lumii, care este dușmănie cu Dumnezeu” (Iacob 4, 4), ori când Biserica luptă „să strice lucrurile diavolului” (1 Ioan 3, 8). Datoria creștinilor este „să lupte pentru credința dată Sfinților, odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3) indiferent de contextul social sau politic al vremurilor.
Mărturisitorii „sunt chemați, iubiți în Dumnezeu -Tatăl și păstrați pentru Iisus Hristos” (Iuda 1,1). „A fi păstrat pentru Iisus Hristos” înseamnă a fi mărturisitor, luptător și jertfelnic pentru dreapta credință, prin care creștinul dobândește curajul de a fi diferit de ceilalți, precum și puterea și tenacitatea de a rămâne același[2].
Ortodoxia trebuie să se străduiască să schimbe și să înnoiască lumea, nu să-L „modifice” pe Hristos după lume, ci să aducă lumea în Hristos: „dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi (2 Corinteni 5, 17).
În acest context, Sfântul Apostol Pavel precizează: „căci lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac […], pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea, și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare (Efeseni 6, 12-13).
A doua concluzie: Creștinul nu trebuie să se supună stăpânitorilor întunericului acestui veac, ci să lupte cu păcatul până la sânge (Evrei 12, 4) și să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni ori de stăpânirea vremelnică și fără Dumnezeu (Fapte 4, 19; 5, 29). Nu există Ortodoxie de catifea. Vremurile actuale sunt favorabile pentru mărturisire.
1.3. Stăpânirea peste neamuri ca urmare a împrumuturilor făcute de neamuri
„Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ți-a spus, așa încât vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut de la ele; tu vei stăpâni peste multe neamuri, dar ele nu vor stăpâni peste tine” (Deuteronom 15, 6).
Există și o stăpânire peste neamuri pentru cel ce biruiește și păzește faptele lui Dumnezeu: „Și celui ce biruiește și celui ce păzește până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri” (Apocalipsa 2, 26).
A treia concluzie: Cine vrea să fie slugă și stăpânit de alte neamuri să le ceară bani cu împrumut. Cine vrea să stăpânească peste neamuri, nu trebuie să se împrumute de la ele niciodată, ci să se ostenească cu răbdare în fapte bune, să nu-i sufere pe cei răi, și să sufere din pricina Numelui lui Dumnezeu (Apocalipsa 2, 2-3), Deci, „Poporul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 6, 16; 1 Petru 2, 10) să fie mereu un luptător în cele bune, biruitor împotriva nedreptăților și să păzească Legea până la capăt.
- Cârmuirea închipuită între domnie și stăpânire duce la stăpânirea fiarei apocaliptice
Mântuitorul Iisus Hristos i-a chemat pe Apostoli la Sine și le-a zis: „Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele, iar cei mai mari ai lor le stăpânesc” (Marcu 10, 42). Cu alte cuvinte, Mântuitorul le spune că, cei ce își închipuie că sunt cârmuitori liberi și autonomi și cred că domnesc peste neamuri, de fapt ei sunt stăpâniți, la rândul lor de alții, „în mod abuziv”, se precizează în traducerea lui Luther (und die Großen ihre Macht missbrauchen), adică o putere suprastatală centralizată, nevăzută, ocultă și nelegitimă exercită în mod abuziv o stăpânire asupra națiilor.
Acest model nu trebuie acceptat de urmașii lui Hristos: „Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru. Și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 43-45).
Deci, Hristos cheamă pe toți la slujirea aproapelui, însă mulți creștini (cler și popor) au ales stăpânirea. Mulți caută iubirea de putere, în loc să aleagă puterea iubirii slujitoare.
2.1. Există o stăpânire și de la satana, care va prigoni pe Mielul Hristos
„Și balaurul i-a dat ei (fiarei) puterea lui și scaunul lui și stăpânire mare” (Apocalipsa 13, 2); „Și i s-a dat să facă război cu Sfinții și să-i biruiască și i s-a dat ei stăpânire peste toată seminția și poporul și limba și neamul” (Apocalipsa 13, 7), iar „împărații pământului” (Apocalipsa 17, 18) vor lua stăpânire de împărați, un ceas, împreună cu fiara” (Apocalipsa 17, 12), care vor produce și vor promova un delir de putere prin ideologii atee, dictaturi și teroare, greu de închipuit și de suportat pentru Poporul lui Dumnezeu, deoarece, „ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor și Împăratul împăraților și vor birui și cei împreună cu El – chemați și aleși și credincioși” (Apocalipsa 17, 14).
Concluzie finală: Puterea lumească, nu de puține ori în istorie, a făcut alianță cu stăpânirile întunericului, iar în vremurile din urmă, va face alianță și cu Antihrist, care va trece drept Mesia cel adevărat, salvator și mântuitor.
Timpurile actuale sunt doar un exercițiu de probă pentru creștinii adevărați, care se arată cât de luminați sunt doar în vremurile întunecate. Cine nu va face deosebirea între stăpânirea slujitoare lui Dumnezeu și rânduită de El și stăpânitorii întunericului veacului acestuia, va fi împreună slujitor cu satana și se va manifesta ca un stăpân peste credința noastră și nicidecum un împreună lucrător la bucuria noastră (2 Corinteni 1, 24).
Din păcate, viclenia diavolului s-a perfecționat, întrucât el deține arta de a nu mai face martiri, aşa că el nu mai vrea eroi şi nici martiri care să fie puși în calendare și în sinaxare, ci ne ispitește cu împărăția Economicului sub motto-ul: căutați mai întâi împărăția economicului şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă, doar dacă ascultați de stăpânirile globaliste, suprastatale, etc. Însă, prin mărturisire, prin respingerea ofertei demonice și prin suportarea persecuțiilor vremii putem deveni „prescura cea vie”, din care se va săvârși Sfânta Euharistie la Liturghia cerească.
Pr. Prof. Dr. Docent Mihai VALICĂ
[1] Pr. Metaja Matejic, Ortodoxia. Curajul de a fi diferit, puterea de a rămâne acelaşi, trad. rom. de Silviu Ciută, Ed. Ecclesiast, Sibiu, 2011, p. 14.
[2] Pr. Metaja Matejic, Ortodoxia. Curajul de a fi diferit, puterea de a rămâne acelaşi, trad. rom. de Silviu Ciută, Ed. Ecclesiast, Sibiu, 2011, p. 13.
