O lecție puternică pentru noi toți
de Annie Lignou
Uimitoarea poveste a unei chinezoaice adunătoare de haine vechi
Povestirea uimitoare a chinezoaicei Lou Xiaoying, strângătoare de haine vechi, care a izbutit, în vreme de patruzeci de ani, să salveze și să crească 30 de copii părăsiți.
În China, uciderea pruncilor și părăsirea lor a luat un înfricoșător avânt, datorită asprelor măsuri politice care îngăduie numai un copil pentru fiecare familie care trăiește la orașe. Și astfel chinezii, îmbrânciți de sărăcie și de uriașa constrângere politică, sunt nevoiți să-și părăsească pruncii, dacă este al doilea, sau să-i ucidă, dacă primul copil este fetiță. Ei cred că un băiat va corespunde mai bine la nevoile economice ale familiei.
Cazuri înfricoșătoare de prunci nou-născuți aruncați în tomberoane, este un fenomen zilnic. Recent, la lumina publicității a ajuns cazul unei fetițe cu o tăietură de cuțit la gât. (Din fericire, copilului, după protestul tuturor cetățenilor, i s-a acordat primul ajutor, iar acum este deplin sănătoasă și în curs de a fi înfiată).
Care părinte cu mintea sănătoasă poate face o astfel de crimă? Greu de răspuns. Este cunoscut faptul că statul indiferent procedează și la avorturi obligatorii, cum a fost în cazul tinerei chinezoaice, pe care au constrâns-o să facă avort, pentru că nu avea cu ce să plătească amenda (da, amendă pentru viața umană), după care, drept pedeapsă, i-au pus în patul ei săculețul cu embrionul avortat. Ti se blochează mintea numai când te gândești la aceasta, de aceea nici nu am postat fotografiile care circulă pe internet și care te fac să simți mânie și rușine că aparții neamului omenesc. Dar cum se poate împotrivi cineva la aceste puteri atât de mari?
La antipodul tuturor acestora se află minunata strângătoare de haine vechi, Lou Xiaoying, deja în vârstă de 88 de ani, care, împreună cu soțul ei, au reușit să salveze și să crească 30 de copilași, fără să le moară vreunul. Foarte săraci în bani, însă foarte bogați în dragoste.
Voind să le ofere cu adevărat tot ce puteau mai bun, s-au îngrijit de hrana, îmbrăcămintea, educația lor, crescând ei înșiși 4 dintre ei, iar pe ceilalți dându-i la prietenii și la rudele lor care nu aveau copii, Astfel încât să meargă la școală și să trăiască cât se poate de bine. „Mergeam întotdeauna pe neașteptate la casele copiilor, spunea ea, pentru a verifica cum trăiesc, iar în fiecare Duminică îi luam pe toți cu mine și ieșeam la plimbare în pădure și în mijlocul naturii, astfel încât să simtă grija, dragostea și ocrotirea de care aveau nevoie”.
Povestirea lui Lou a început în 1972 pe drumurile orașului Jinhua, când a ieșit, potrivit obiceiului ei zilnic, să caute obiecte folositoare în gunoaiele din tomberoane. În unul din ele a aflat aruncată o fetiță mică. Pericolul de a fi descoperită era mare, spune ea în interviul ei publicat în ziarul Yanzhao Metro Daily:
„Nu am ezitat nici o clipă. Ar fi murit, dacă nu am fi luat-o și nu am fi îngrijit-o. Tocmai atunci am înțeles că iubesc copiii și aș fi vrut să le ofer tot ce aș fi putut mai bun. Văzând-o cum crește, pentru noi aceasta era ceva cu totul deosebit. Toți acești copii au nevoie de dragoste și de purtare de grijă. Sunt niște ființe unice și vrednice de a fi iubite. Nu pot înțelege cu nici un chip cum este cu putință ca unii să-i arunce la gunoaie… Această fetiță a mea are acum 40 de ani și are copilul ei”.
Această bunică uimitoare este internată astăzi într-un spital datorită unei insuficiențe renale, unde o îngrijesc și o înconjoară toți copiii ei. Își amintește:
„Pe fiul meu cel mai mic, Zahng Gkilin, care astăzi are 7 ani, l-am găsit și pe el aruncat într-un tomberon. Pe atunci aveam 82 de ani, foarte bătrână ca să mai cresc încă un copil. Însă nu am putut sub nici un chip să-l las la mila lui Dumnezeu. Când l-am privit, a zâmbit la mine. Era atât de dulce! Mi-a fost cu neputință să-l las acolo. L-am luat acasă, la casa de la țară (o baracă găurită peste tot, aflată într-o pădure), și l-am îngrijit. I-am dat numele Zahng Gkilin, care înseamnă Rar și Prețios. M-au ajutat și copiii mei cei mai mari la creșterea lui. Acum este deja un tânăr foarte sănătos și vesel. Știu că zilele mele sunt puține. Aș vrea ca, înainte de a pleca, să-l văd și pe acesta că merge la școală”.
Lou, în afară de ceilalți 30 de copii ai ei, are și o fiică naturală, care s-a inspirat de la mama ei și și-a închinat viața căutării și sprijinirii copiilor părăsiți. Povestea lor a sensibilizat întreaga Chină a miilor de copii părăsiți, iar lucrarea lor a aflat peste tot imitatori numiți și nenumiți.
Lou a dobândit pe bună dreptate supranumele de „Înger pământesc” și constituie dovada vie că nu este nevoie să ai absolut nimic pentru a da dragoste și purtare de grijă.
