Lasă-ți copilul să-l vadă pe cel drag cum a adormit. Lasă-l să-l vadă în sicriu… Nu te teme că moartea îl va afecta. Nu-ți duce copilul la distanță în momentele grele ale familiei. Copilul trebuie să trăiască împreună cu familia toate momentele ei, și de bucurie și de tristețe, și de succes și de eșec. Așa se va simți mai mult parte din ea, așa va fi una cu ea, așa-i va iubi mai mult pe ai săi. În momentele de suferință copiii se atașează puternic de adulți și legăturile create sunt mai trainice decât înainte. Paradoxal, în momentele de suferință ne adunăm mai mulți decât în cele de bucurie, și atunci își poate cunoaște mai bine și familia extinsă.
În suferință apropierea membrilor familiei întărește familia.
Nu-ți expune copilul doar plăcerilor vieții și doar momentelor frumoase, căci atunci când va ajunge în fața necazurilor va fi slab și neputincios. Lasă viața să treacă prin el cu toate ale ei, căci cu înțelepciune sunt toate rânduite de Dumnezeu.
Moartea face parte din povestea vieții noastre. E singurul lucru sigur al vieții noastre, restul sunt detalii. Moartea este o mare binecuvântare lăsată de Dumnezeu oamenilor, căci e un stop spus vieții trăită în păcat. Moartea, mai precis frica de moarte ponderează mult comportamentul fiecărui om în societate. Gândiți-vă ce-ar fi dacă nimeni nu s-ar teme de suferință și moarte? Ar fi haos între noi și violența ar fi mult mai prezentă.
Moartea ne face mai umani, ne sensibilizează mai mult, ne arată adevărata valoare a vieții. Moartea ne învață să nu ne legăm de nimic de aici, căci toate trec. Moartea e sita prin care se cern toate cele ale vieții. Dincolo de moarte trece doar iubirea dintre oameni, doar relațiile noastre. Nimic material nu trece dincolo…. Moarte e o certitudine care te ajută să te întărești în incertitudinile pe care le ai legate de viața de dincolo.
A murit mama. Lasă copilul să-și atingă mama adormită. Să aibă contact cu ea. Contactul acela îl ajută să înțeleagă misterul vieții, îi liniștește suferința. Contactul cu mama îl ajută să-și ia rămas bun, și să-nțeleagă drumul pe care a plecat mama. Nu este traumatizantă imaginea celui adormit, ci mai traumatizantă este inexplicabila dispariție a celui iubit. E mult mai greu să dai explicații ulterioare despre plecarea mamei, decât să-l lași pe copil să-și simtă mama și să-i vadă drumul, s-o așeze în mormânt și să vină mereu la ea. Această poveste pe care el o trăiește viu și puternic îi va întregi percepția asupra realității și îl va maturiza. Paradoxal, prin atingerea celui adormit, primim putere de a ne despărți de el. E ca și cum ne-am dezlega temporar de atașamentul lui… până când ne vom revedea în Împărăția Cerurilor.
Ține-l departe pe copil de moartea celui drag și va trăi doar în amintiri și fantasme, în imaginație și în vise, în chin și tulburare. Moartea este una din lecțiile extraordinare lăsate de Dumnezeu în viața noastră. E una din marile catedre de pedagogie de la care ni se predau viu și direct sensul vieții și al umanității.
Slujba înmormântării este iarăși plină de cuvinte care ne amintesc de viața veșnică, de Învierea lui Hristos, de sensul vieții noastre pe pământ, de mângâierea lui Dumnezeu, de darurile din Împărăția Cerurilor. Slujba înmormântării curăță lin prin lacrimi și Harul Domnului suferința copilului și îl întărește în adevărul credinței.
Moartea celui drag ar trebui să fie bucurie pentru noi, mai ales dacă cel adormit a trăit o viață curată. Moartea îi aduce în sfârșit intrarea în Viață, în brațele calde și iubitoare ale Domnului. Moartea e naștere în cer. Moartea prin Hristos este înviere întru cele veșnice. Iar dacă cel drag a trăit o viață mai puțin curată, să-l învățăm să se roage pentru el și să-l pomenească mereu în rugăciuni înaintea Domnului.
Să-i învățăm pe copiii noștri că cei adormiți sunt vii dincolo, unii în Rai, alții în iad, și este de datoria noastră să-i aducem la Sfânta Liturghie înaintea Domnului și să-I cerem Lui iertarea păcatelor lor, pentru a Se milostivi de ei.
Să le vorbim mai des copiilor noștri despre moarte. Noi creștinii ne-am botezat copiii întru moartea lui Hristos ca să învieze întru El. Moartea pentru noi creștinii nu mai este sperietoare, căci Dumnezeul nostru a biruit-o și, de am împlinit poruncile Domnului înviem întru Viața veșnică cu El.
Nu-ți lipsi copilul de marile lecții ale vieții! Lasă-l să vadă chipurile celor adormiți, să meargă la înmormântări, să meargă prin cimitir și să se gândească și singur și să înțeleagă ce vede.
Moartea este marele și ultimul pedagog al vieții omului pe pământ.
Hristos Învățătorul nostru ne spune tuturor:
„Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.”
Claudiu Balan
Sursa: http://ortodoxiatinerilor.ro
