„Latura pătimitoare din noi se face lăudabilă și dumnezeiască”

Marea noutate a învăță­turii Sfântului Grigorie Palama pentru omul modern este tocmai punctarea faptului că acesta poate participa la toate darurile lui Dumnezeu nu separat, nu numai sufletește, ci și trupește, în integralitatea ființei lui. Această învățătură, exprimată de Sfântul Apostol Pavel, care spunea că în Hristos locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2, 9), are numeroase conse­cin­țe asupra vieții noastre duhov­ni­cești.

Pentru Sfântul Grigorie Palama, această participare activă a trupului la lucrările sfințitoare ale lui Dumnezeu se întemeiază pe o anumită înrudire și conformitate a noastră cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

La Părinții isihaști ai secolului al 20-lea, îndeosebi la Cuviosul Sofronie Saharov, am regăsit des reluată ideea că ceea ce s-a întâmplat în Persoana Mântuitorului Hristos, unirea Dumnezeiescului cu omenescul, trebuie într-o anumită formă să se petreacă și în noi, numai că în om această unire se face cu Harul sfințitor al Sfintei Treimi, nu cu firea dumnezeiască.

Sfântul Grigorie Palama face și el această analogie între Domnul Hristos și om, arătând că așa cum în El firea omenească a fost făcută capabilă să poarte puterea și lucra­rea firii dumnezeiești, tot așa omul, prin lucrarea Harului, ridică trupul său la starea de a putea participa la darurile pe care Dumnezeu le revarsă sufletului său în mod nevăzut, dar simțit: „Căci precum e comună trupului şi sufletului Dumnezeirea Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, îndumnezeind trupul prin mijlocirea sufletului, încât se săvârşesc prin trup fapte ale lui Dumnezeu, aşa la bărbaţii duhovniceşti Harul Duhului, trecând prin mijlocirea sufletului la trup, îi dă şi acestuia să pătimească cele dumnezeieşti şi să pătimească în chip fericit împreună cu sufletul, care pătimeşte cele dumnezeieşti şi care, odată ce pătimeşte cele dumnezeieşti, are şi ceva pătimitor, lăudabil şi dumnezeiesc. Mai bine zis, latura pătimitoare din noi, fiind una, se face tot ea şi lăudabilă, şi dumnezeiască”. Reținem această afirmație foarte importantă, că latura pătimitoare din noi se face lăudabilă și dumnezeiască, proiectând o nouă lumină asupra trupului sau vieții trupești a omului. În spiritualitatea ortodoxă nu se vorbește de mortificarea trupului sau reducerea lui la un minim inert, ci de spiritualizarea sau înduhovnicirea lui, lucruri care sunt cu totul altceva. Desigur, pentru marea noastră majoritate, această spiritualizare a trupului nu este atât de evidentă, dar prin expe­riența desprinsă din viețile Sfinților putem înțelege anumite indicii sau etaloane în funcție de care ne putem evalua.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, Sfântul Grigorie Palama vorbește de o infuzare a trupului sau a vieții trupești a omului cu puterea care vine din suflet și care-l atrage spre sfințenie: „Fiindcă îna­intând la împlinirea acestui rost fericit al ei, latura pătimitoare îndumnezeieşte şi trupul, nefiind mişcată de patimile trupeşti şi materiale, chiar dacă aşa li se pare ce­lor lipsiţi de experienţă, ci mai de­grabă ea însăşi întorcând spre sine trupul şi atrăgându-l de la plă­­cerea pentru cele rele şi insuflându-i prin sine o sfinţenie şi o îndumnezeire de care nu mai poate fi jefuit”.

Plecând de la cuvintele marelui isihast, Părintele Dumitru Stăniloae spune foarte clar că fără sfințirea trupului nostru nu se poate ajunge nici la sfinţirea noastră în totalitatea fiinţei noastre. „Latura pătimitoare e canalul prin care trece harul de la minte la trup. Se afirmă aici o spiritualitate vie, existenţială, pasionantă, în sensul bun şi activ al cuvântului, o spiritualitate cu adevărat transformatoare, în locul uneia lipsite de viaţă, de putere, teoretică, abstractă”, spune marele teolog român.

Participarea trupului la rugăciu­nea inimii și la darurile care vin în urma acesteia este o pledoarie pentru a înțelege că spiritualitatea ortodoxă se exprimă într-un mod concret, se întemeiază pe așezarea omului în adevăr, în sensul în care nu poate exista discrepanță între purtarea exterioară, viața trupească și trăirea interioară.

Ni se cere să depășim o stare de mulțumire de sine, care este o formă de egoism, ni se cere să activăm puterile sufletești pentru a mișca întreaga ființă către Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama vorbește de pocăință, lacrimi, străpungerea inimii, lucrări care exprimă o anumită elasticitate și prefacere interioară, nu o amorțire sau paralizie sufletească: „Începutul acelei desă­vârşiri este frica de Dumnezeu (Pilde 1, 7; 9, 10). Din aceasta se vede că latura pătimitoare a sufletului nu e mortificată prin deprindere cum crede şi învaţă filosoful, ci, îna­intată la o lucrare de Dumnezeu iubitoare, agoniseşte străpungerea mântuitoare şi plânsul fericit, care aduce baia iertării, reînnoirea naşterii din Dumnezeu, adică lacrimile pocăinţei”.

Valorizarea trupului nu înseamnă că trebuie să nesocotim ten­din­țele spre care o viață pur trupească îl ademenește pe om, ci, din contră, sporirea vigilenței față de aceste alunecări e necesară. Sfântul Grigorie Palama spune că din această privință noi suntem mai vinovați față de căderile noastre decât Adam, pentru că acela nu știa urmările neascultării lui, pe când noi le cunoaștem deplin și am fi mai îndreptățiți să nu repetăm aceeași cădere.

Marius Nedelcu 

Sursa: http://ziarullumina.ro