Părintele Paisie Olaru: În toamna anului 1935 Părintele Cleopa venea din armată şi a trecut pe la mine, la schitul Cozancea, să ia binecuvântare. Şi la plecare, cum îl petreceam prin pădure, l-am întrebat:
‒ Ei, acum ce ai de gând, frate Costache? Că încă nu era călugăr. Rămâi la Cozancea? Sau te duci din nou la Sihăstria?
‒ M-aş duce tot la Sihăstria, Părinte Paisie, unde am stat cinci ani şi unde sunt mormintele fraţilor mei. Acolo am mai multă linişte…
Atunci ne-am descoperit amândoi, am stat în genunchi, am făcut trei metanii şi eu am zis această rugăciune: „Doamne binecuvântează făgăduinţa noastră ca să fim amândoi împreună, şi în veacul acesta şi în cel ce va să fie. De voi muri eu întâi, să fie el la capul meu, iar de va muri el întâi, să fiu eu la capul lui! Amin!”. Apoi ne-am sărutat amândoi şi ne-am despărţit… De Părintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult în viaţa aceasta!
Extras din Convorbiri duhovnicești – Ieromonah Ioanichie Bălan, Episcopia Romanului și Hușilor.
