Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare

În primele cinci Duminici din Postul Sfintelor Paști se oficiază Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare. Această Liturghie se mai oficiază și în Ajunul Crăciunului și în cel al Bobotezei, în ziua de prăznuire a Sfântului Vasilie cel Mare, pe 1 ianuarie, în Joia Mare și în Sâmbăta Mare. Așadar, Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare se slujește numai de zece ori pe an.

Forma Sfintei Liturghii nu a fost de la început așa cum o cunoaștem noi astăzi. Ca o expresie a lucrării Duhului Sfânt în Biserică, forma originară a Liturghiei a evoluat de-a lungul secolelor. Factori cum sunt contribuția personală a marilor liturgiști și ierarhi, adaptări locale, accentuarea anumitor amănunte etc., au dus, în diferite regiuni, la conturarea unor variante în slujirea Sfintei Liturghii. Aceste variante s-au individualizat treptat în rituri liturgice, adică în forme particulare, distincte, de actualizare a jertfei Mântuitorului în Liturghie.

Patriarhul Proclu al Constantinopolului mărturisește în lucrarea „Despre predania dumnezeieștii Liturghii”, că Sfântul Vasilie cel Mare a prelucrat și prescurtat Liturghia întrebuințată în vremea lui în Cezareea Capadociei, slujbă care provenea de la Sfântul Apostol Iacov. Ceea ce aparține Sfântului Vasilie din formularul actual al Liturghiei este partea cuprinzând rugăciunile citite în taină de către preot pentru sfințirea darurilor „Cu vrednicie și cu dreptate…” până la cuvintele: „Și ne dă nouă cu o gură și cu o inimă…”, care alcătuiesc anaforaua euharistică, partea cea mai veche și centrală a Liturghiei.

Liturghiile ritului bizantin

Liturghiile ritului bizantin au fost alcătuite de Sfinții Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Dialogul. Unii liturgiști consideră că Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, nu este de fapt o Liturghie, deoarece în cadrul ei nu se aduce Sfânta Jertfa și nu se sfințesc darurile. Potrivit acestora ea este un ritual solemn de Împărtășire cu Sfintele Taine sfințite la una din Liturghiile propriu-zise.

Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare – vechime și autenticitate

Sfântul Vasilie cel Mare (+379), Arhiepiscop al Cezareei Capadociei, mare teolog și păstor al Bisericii, a redactat, pe baza tradiției capadociene, o Liturghie care a fost adoptată și la Constantinopol. Dintre Liturghiile ritului bizantin, Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare este cea mai veche. În forma ei inițială, urmează întru totul rânduiala Liturghiei Sfântului Iacob, față de care are însă unele rugăciuni mai scurte. Vechimea și autenticitatea acestei Liturghii sunt confirmate de numeroase mărturii.

Sfântul Grigorie de Nazianz consideră această Liturghie ca fiind cea mai de seamă realizare a Sfântului Vasilie în planul reformei liturgice pe care a întreprins-o preot fiind în Cezareea Capadociei.

În biografia Sfântului Vasilie, atribuită lui Amfilohie, episcop de Iconiu, ni se relatează că la hirotonia sa de episcop, Sfântul Vasilie s-a rugat lui Dumnezeu șase zile în șir să-l învrednicească să-I aducă jertfa cea nesângeroasă cu propriile sale cuvinte, adică să compună un formular propriu al anaforalei liturgice, cum era uzul pe atunci. În a șaptea zi, i S-a aratat Mântuitorul în vis, împlinindu-i dorința. Sfântul Vasilie a început a vorbi și a scrie inspirat: „Să se umple gura mea de laudă ca să cânt slava ta, Doamne…” și celelalte rugăciuni din rânduiala Liturghiei.

De la Leontiu de Bizanț, care l-a mustrat pe Teodor de Mopsuestia pentru faptul că a înlocuit ritualul tradițional al Bisericii cu o Anafora scrisă de el, aflăm că Sfântul Vasilie este autorul Liturghiei care îi poartă numele.

Liturghia Sfântului Vasilie este pomenită și în canonul 32 al Sinodului trulan (692), apoi de Cuviosul Ioan Damaschinul și de Părinții Sinodului al VII-lea ecumenic (Niceea 787). Numele Sfântului Vasilie se găsește în titlul Liturghiei lui în cele mai vechi manuscrise care ne transmit textul Liturghiilor bizantine, începând cu Codicele Barberini, din secolul VIII.

Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare – întrebuințarea în cursul anului bisericesc

Liturghia Sfântului Vasilie a fost la început Liturghia normală sau obișnuită în Biserica Ortodoxă, fapt dovedit de așezarea ei în manuscrise înaintea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur. Începând cu secolele IX-X, din pricina lungimii excesive a anaforalei ei, a fost înlocuită treptat cu Liturghia, mai scurtă, a Sfântului Ioan Gură de Aur. Săvârșirea ei a fost limitată la un număr restrâns de zile, din cursul anului bisericesc.

În prezent, Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare se săvârșește numai de 10 ori pe an, și anume:

– în primele cinci Duminici ale Postului Mare;
– în ziua Sfântului Vasilie (1 ianuarie);
– în Joia și Sâmbăta din Săptămâna Patimilor;
– în ajunul Crăciunului (24 decembrie) și în ajunul Bobotezei (5 ianuarie).

Atât în Joia și în Sâmbăta Patimilor, cât și în cele două ajunuri, Liturghia Sfântului Vasilie se face unită cu Vecernia (adica se dă binecuvântarea ca pentru Liturghie, dar începem cu Vecernia până după Paremii sau Vohodul cu Evanghelia, după care urmeaza Liturghia, de la „Sfinte Dumnezeule” înainte). Când însă cele două ajunuri cad sâmbăta sau Duminica, atunci în ziua ajunului se oficiază Liturghia Sfântului Ioan, iar Liturghia Sfântului Vasilie se face în zilele praznicelor (al Nașterii si al Bobotezei), fără să se mai combine cu Vecernia.

Raportul dintre Liturghia Sfântului Vasilie și cea a Sfântului Ioan Gură de Aur

Cele două Liturghii bizantine (a Sfântului Vasilie și cea a Sfântului Ioan) sunt amândouă prelucrări ale Liturghiei Sfântului Iacob. Ele s-au format aproximativ în același timp; cea dintâi reprezintă probabil varianta capadociană, iar cea de-a doua varianta constantinopolitană a vechii Liturghii, care se întrebuința în secolele IV-V, în tot Orientul creștin. Deosebirile esențiale dintre Liturghia Sfântului Vasilie cel Mare și cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constau în conținutul rugăciunilor rostite de preot și, mai ales, al rugăciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfă numita anaforaua liturgică. Rânduiala lor însa este aproape identică.

Părintele Ene Braniște afirma că și în Bisericile ortodoxe de rit bizantin se oficiază de fapt o singură (rânduială de) Liturghie, cu două anaforale de schimb, așa precum este uzul în toate celelalte Biserici răsăritene (necalcedoniene), în care numărul anaforalelor încă folosite astăzi variază.

Din vremea Sfinților Vasilie cel Mare și Ioan Gură de Aur nu provine decât partea din Liturghie cuprinsă între lecturile biblice (Apostol și Evanghelie) și rugăciunea amvonului. Partea de la început și cea de la sfârșit, precum și unele piese din cadrul Liturghiei noastre (ca Heruvicul, Crezul, Axionul) au fost adăugate ulterior epocii celor doi Sfinți Părinți, fiind dezvoltări proprii ritului bizantin. Deoarece rugăciunea centrală a Liturghiei sau Anaforaua Liturgică este mai lungă decât în cazul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur și cântările liturgice ce însoțesc acest moment sunt mai lungi, mai bogat ornamentate.

Sursa: http://crestinortodox.ro

Total
1
Shares
Previous Post

A fi sau a nu fi

Next Post

Aghios, Aghios – Colind la Botezul Domnului

Related Posts