Locul lui dincolo e în Altar

Preot Ioan Istrati 

Acum cinci ani l-am pus în mormânt pe nenea Vasile, paraclisierul Bisericii noastre. E în Altar de mai bine de 35 de ani. Altarul l-a înnobilat, l-a schimbat, l-a înnoit. 

Era o mână de om, de un metru patruzeci, dar vioi, permanent atent, jertfelnic, peste măsură de iubitor, hâtru. Avea 88 de ani. Nu mai auzea prea bine și noi mai râdeam de el, când îi ceream cădelnița, ne aducea lumânarea. Dar nu se supăra niciodată. 

În viața lui, așa cum îl învățase tatăl lui, nu a trecut niciodată prin fața unui preot. O smerenie gigantică într-un omuleț de nemăsurată iubire. Când avea vreo cincizeci și ceva de ani, i-a murit copilul. Ceva s-a rupt în el definitiv. A început să trăiască pe jumătate în lumea de dincolo. Cu privirea pierdută, ochii sufletului lui îmbrățișau pe fiul cel iubit. Când pomenea de el, ochii i se umpleau instantaneu de lacrimi. Părinte, eu trăiesc cu inima la copilul meu. A trăit în curăție și rugăciune de atunci. 

Marea lui iubire era Biserica. În fiecare dimineață, se gătea și pleca la Biserică. Ne spunea: să trăiți să m-ajungeți. Sau: să trăiți, că trebuiți.

Era priceput în masaj. Sute de oameni s-au bucurat de darul lui. Avea niște copilași cărora cu masaj le-a îndreptat piciorușele strâmbe. 

Când mă vedea, țuști pe mine: Părinte, aveți cearcăne. Mă apăsa pe frunte, pe tâmplă, și chiar imi trecea durerea.

Cei curați cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Mi-a zis într-o zi, cu mare sfială: Părinte, vă rog tare frumos să mă iertați, dar când se cântă Pre Tine Te lăudăm, am văzut un porumbel alb, peste măsura de minunat, care a venit și s-a așezat pe capul Sfinției Voastre, când ați căzut în genunchi. A fost cea mai devastatoare mărturisire pentru mine, un nevrednic.

Fusese la Maglavit, la Petrache Lupu, Sfântul, cum îi zicea, care l-a blagoslovit când avea 7 ani și i-a zis: locul tău, băiete, e în Altar.

Sunt sute de amintiri pe care le am cu el. 

Un bătrânel mic, zâmbitor, cu inima strânsă la rugăciune. 

Locul lui dincolo e în Altar.

Dumnezeu să-l hodinească!

Previous Post

Irmos la Înjumătățirea Praznicului Învierii (Anti-axion)

Next Post

Acesta este Trupul Meu

Related Posts
Total
0
Share