Love story

„Dragostea e ca moartea de tare”, se spune în Cântarea Cântărilor (8, 6). Nu zice „mai tare ca moartea” (cum ar supralicita doar un poet mediocru), ci „ca moartea de tare”, adică dragostea e singura care se poate bate cu ea. Are șanse egale să învingă, și cine mai are o șansă în fața morții?

Povestea care urmează, și din care am să povestesc atât cât am primit voie, fără a mă atinge de taina mărturisirii, îmi amintește într-un fel de întâlnirea dintre Tobias și Sara, din Cartea lui Tobit. Ne mai povestesc și poveștile pe noi, nu doar noi pe ele.

El este un băiat de bani gata, fiul unui grec bogat din Londra, absolvent de Cambridge. Deși are toată lumea la picioarele sale, nu-l mulțumește nimic și, până la urmă, ajunge la concluzia că viața nu merită efortul de a fi trăită. Trece, așadar, pe droguri și încearcă de mai multe ori să se sinucidă.

Într-un alt capăt al țării, ea este o balerină din estul Europei, un fel de Sonia Marmeladova visând să danseze la Convent Garden, dar care ajunge escortă de lux în timpul liber, pentru că nu întotdeauna viața te lasă să dansezi unde vrei tu. Din cauza unei boli autoimune, fata își pierde treptat funcțiile ambilor rinichi și trece pe dializă. Cu ultimii bani își închiriază o cameră aproape de spital, trăiește din ajutorul social și se roagă în fiecare zi să moară sau să apară în viața ei un miracol.

În acest moment intervine Arhanghelul Gabriel sau cine era în serviciul de urgențe în momentul acela. După ultima tentativă de sinucidere, băiatul se trezește la cap cu un preot adus de tatăl său, grecul bogat din Londra. Vrei să te omori?, îl întreabă preotul. Da, îl înfruntă băiatul, și ultimul din lume care o să mă oprească ai să fii tu. Dar nici nu vreau să te opresc, îi răspunde preotul. Atunci, ce vrei de la mine? Un rinichi, zice preotul, cât se poate de serios. Cred că n-ai nimic împotrivă să te sinucizi cu un singur rinichi.

E nebun, se gândește băiatul, tata mi-a adus pe cap un popă nebun. Și începe să râdă până-i sar acele din vene. Vorbesc serios, zice preotul, deși zâmbește și el în barbă. Rinichiul nu-i pentru mine, slavă Domnului, e pentru o față din „Lacul lebedelor”, care are nevoie de un transplant. Nu te cred, zice băiatul. Vreau să vorbesc cu fata.

Preotul îl duce acasă la fată, iar el se îndrăgostește de ea pe loc. Vrea să se mute în garsoniera ei, dar preotul îl convinge pe tatăl băiatului, căruia nu-i prea convenea povestea cu Marmeladova, că e mai bine să-i primească pe amândoi în casa lui. La banii tăi, îi explică preotul, nu mai contează că îngropi unul sau doi.

Analizele medicale ies bune, băiatul e compatibil cu fata și poate să-i cedeze un rinichi. Desigur, în poveste se stârnesc tot felul de demoni, ba asupra băiatului, ba asupra fetei, dar mare este puterea lui Dumnezeu.

În așteptarea transplantului, toată casa se transformă: tatăl citește acatiste, băiatul urmează un program de dezintoxicare, fata le face zacuscă și colțunași, iar preotul, când vine în vizită, este tratat cu icre negre și vodcă, și i se cumpără o cruce pe care și-o dorea de mult.

The end. Nu așteptați să vă spun ce s-a întâmplat mai departe. Chiar dacă știu, aș fi un scriitor prost dacă v-aș spune. „Dragostea e ca moartea de tare.” Înțelegeți din asta că nu știm cine va învinge până la urmă, dar numai dragostea primește o șansă în fața morții.

Extras din Lumea ca o zi de vineri – Ioan-Florin Florescu, Editura Doxologia.

Total
64
Shares
Previous Post

Răvaș de dor

Next Post

Interviu cu Ierom. Ștefan Nuțescu: Despre dreapta socotință

Related Posts