Nenumăraţi oameni lucrează, de dimineaţă şi până seara, la lumina soarelui, fără să privească la soare, fără să simtă soarele, fără să cugete măcar o dată la soare!
Nenumăraţi oameni îşi petrec veacul în lumină, cu puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Şi soarele tace fără mânie şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace fără de mânie şi continuă să ajute neîncetat.
Însă, când se face întuneric, când cade ceaţa, când ciupeşte gerul, atunci oamenii îşi aduc aminte de soare, îşi întorc privirea spre soare, laudă soarele, suspină după soare.
Tot aşa, când încep suferinţele, lipsurile, chinurile în neputinţă şi strâmtorările fără ieşire, oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu, îşi întorc privirea spre Dumnezeu, Îl laudă pe Dumnezeu şi suspină după Dumnezeu.
Extras din Gânduri despre bine și rău – Sfântul Nicolae Velimirovici, Editura Predania.
