Un tânăr mergea zilnic la părintele său duhovnicesc să ceară cuvânt de folos. La fiecare întâlnire, părintele îi împărtășea sfaturi din experiența sa duhovnicească. Din cauza faptului că multe din aceste sfaturi rămâneau neînțelese, tânărul decide să întrerupă întâlnirea zilnică cu părintele său.
Într-o zi, părintele s-a întâlnit cu el în Biserică și l-a întrebat de ce nu l-a mai vizitat.
Tânărul i-a răspuns:
– Mintea mea este grea, motiv pentru care sfaturile pe care le primesc nu intră cu ușurință în ea. Îmi este rușine să te deranjez totdeauna pentru aceleași lucruri.
În urma acestui răspuns, părintele a luat o lumânare și a aprins-o de la candela din apropierea lor. Apoi l-a rugat pe tânăr să ia mai multe lumânări și să le aprindă pe toate de la acea candelă.
– S-a împuținat lumina candelei fiindcă ai aprins atâtea lumânări?, a întrebat părintele.
– Nu, a răspuns tânărul.
– Atunci află că nici eu nu am nimic de pierdut când răspund de mai multe ori. Vino la mine de fiecare dată când simți aceasta.
*
Când Dumnezeu a făcut lumea, a făcut și necazul. Altfel viața ar fi fost prea ușoară și oamenii ar fi uitat de Dumnezeu.
Ziditorul lumii mai avea însă mult de lucru și, ca să aibă mâinile libere, a pus necazul pe un petroi. Dar pietroiul s-a făcut praf într-o clipită. Atunci l-a pus pe un copac, dar copacul îndată s-a uscat. Văzând așa, Domnul a luat necazul și l-a pus pe umerii omului. Și omul l-a dus.
Vezi, omule, că ești mai tare ca necazul!??
Dar nu uita: când Dumnezeu l-a pus, a lăsat și mâna Sa drept nevăzut ajutor…Prin mâna Sa înțelege copilul, soția, prietenii, medicul, profesorul, frații, dar mai ales preotul duhovnic.
Mai înțelege cerul, razele de soare, florile, frumusețea și înțelepciunea, cărțile, poezia și știința. Toate sunt ajutor de la Dumnezeu în necazuri…
Ce mare binecuvântare este preotul duhovnic!
