Pe 19 octombrie 1978 (c.v.), i s-a întâmplat Cuviosului încă o minune. Era noapte și, îngenuncheat pe pat, a început să facă Pavecernița cu metanierul. Deasupra pernei, avea o Icoană de hârtie a lui Hristos, copie a celei pe care o făcuseră surorile potrivit sfaturilor sale. Așadar, de îndată ce a început să se roage, acea Icoană a început să strălucească! A luat-o și a început să o sărute cu multă evlavie și, în vreme ce o săruta, iarăși a strălucit. Același lucru se întâmpla și atunci când o atingea în locul în care Hristos ține Sfânta Evanghelie.
În acea noapte, găzduia un monah care făcea și el, în același timp, Pavecernița în bisericuță. L-a strigat și a văzut și el razele de lumină care ieșeau din Icoană. „Mângâi-o și tu”, i-a spus, însă acela, uluit, o apăsa cu putere. „Nu așa”, i-a spus, „mângâi-o ușor”. A atins-o ușor și îndată a ieșit lumină. Mâna sa părea transparentă, așa cum par degetele, atunci când în spatele lor este o lumină puternică. De atunci, de fiecare dată când Cuviosul atingea sau săruta Icoana, această minune se repeta. Acest lucru a fost văzut și mărturisit și de alți monahi. Însă, ca să nu afle prea mulți și să se folosească de aceasta diavolul, Starețul a dat Icoana de binecuvântare cuiva. Cuviosul Paisie, „strălucit cu lumina discernământului”[1], a preferat să se lipsească de acea Icoană, care răspândea lumină.
[1] Sfântul Theolipt al Filadelfiei, Viața și opera, Cuvânt despre post rostit în Duminica Brânzei, par. 6, op. cit., pp. 104-105.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul – Editura Evanghelismos.
