Lumina poruncii

O renumită actriță franțuzoaică, Fanny Ardant, într-un interviu recent dat ziarului grecesc TRIBUNA, a spus următoarele:

„Reușita este un lucru pe care aproape că nu-l înțelegi. Însă în vremea unui eșec poți să dai o explicație logică. Deoarece eșecul te aduce din nou față în față cu tine însuți. Eu, de pildă, nu suport complimentele. Complimentul este ca un parfum. Te parfumezi, miroase pentru puțin, te satisface; după care te obișnuiești cu el și nu-l mai simți deloc. Doar ceilalți îl simt, până ce se va evapora și atunci nu-l va mai simți nimeni. Însă o jignire, oricât de nedreaptă ar fi, este ca o lumină care ne arată în întuneric cum anume ar trebui să fim sau ce ar trebui să facem. Prin urmare, ajută mai mult. Este ciudat. Am citit undeva că o cântăreață nu păstra decât scrisorile ce conțineau doar comentarii jignitoare la adresa ei. Și înțeleg de ce o făcea. Fiindcă voia să fie mereu vigilentă”.

Mai profund și mai bine au înțeles aceste lucruri importante, din experiența vieții lor, Sfinții Bisericii:

Odată Sfântul Ioan Colov stătea lângă o biserică. Frații l-au înconjurat și l-au întrebat despre gândurile lor. Văzându-l cineva, l-a invidiat și i-a spus: „Urciorul lui Ioan este plin de otravă!”. Avva Ioan îi răspunde: „Așa este, precum spui. Și acestea le-ai spus fiindcă le-ai văzut doar pe cele dinafară. Dar ce ai fi spus, dacă ai fi văzut și pe cele din sufletul meu?”.

Cum de a ajuns Sfântul Ioan la atât de multă smerenie, astfel încât să se folosească (și să-i folosească chiar și pe alții!) dintr-o astfel de purtare invidioasă? Foarte simplu, împlinind porunca lui Hristos: Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc!1

Mărturia actriței are o deosebită importanță pentru noi. Căci de multe ori spunem: Sunt grele poruncile lui Hristos. Iar când auzim de izbânzile duhovnicești ale Sfântului Ioan, spunem: Nu suntem și sfinți asceți! Iată însă că o femeie lumească mărturisește – fără să invoce Sfânta Scriptură – că poruncile lui Hristos, pe care Sfinții le-au împlinit în chip desăvârșit, sunt: „Lumină ce ne arată în întuneric ceea ce ar trebui să fim sau ce ar trebui să facem”.

De aceea merită de mii de ori, pășind pe urmele Sfinților, să ne nevoim ca să ajungem, pe cât ne stă în putință, la odihna lor duhovnicească.

Arhim. Nikon Koutsidis

Sursa: agiazoni.gr

  1. Matei 5, 44.
Previous Post

Duminica tuturor Sfinților

Next Post

Scrisoarea emoţionantă a unei mame către medicul care i-a recomandat să avorteze fetiţa cu sindromul Down

Related Posts
Total
0
Share