…m-am făcut monah și am plecat din lume, pentru că iubesc lumea…
Se leapădă de toate…de orice legătură, de orice încătușare a plăcerilor, de orice așteptare lumească…și vezi chipul lor strălucind de bucurie, vezi pe chipul lor libertatea cea dintru început, simplitatea și pacea…ochii lor se pierd în mulțimea lacrimilor, părul lor încâlcindu-se în suflarea Duhului și toată existența lor devine o binecuvântare pentru mântuirea întregii lumi…
Aceștia sunt monahii…sunt acele făclii întrupate ale jertfirii de sine.
Aceștia sunt monahii…oameni ce trăiesc în afara lumii, dar pentru lume…au murit de voie de dragul multora, de dragul dragostei Aceluia, de dragul Părintelui lor…mor și respiră deja nestricăciunea, se zăvorăsc de bună voie și trăiesc deplin liberi…
Când un om se apropie ca să primească Schima Monahală, este nevoie de un lucru, un lucru s-a dovedit…„Moartea mea este ceva din trecut, iar nu ceva din viitor…am murit pentru că vreau să trăiesc, vreau să mă pierd pentru că vreau să trăiesc împreună cu Acela”. De aceea se mișcă liber, de aceea se mișcă în umbrele nearătării și ale zdrobirii sinelui, de aceea însă și luminează ca un far tuturor celorlalți…
– De ce v-ați făcut monah?
– M-am făcut monah, ca să ating Cerul, fie și pentru puțin. Am devenit monah și am plecat din lume, ca să mor trăind cu Hristos…Am devenit monah, fiindcă nu am nimic să-I dau Dumnezeului meu, ca un răspuns la Viața pe care mi-a dat-o, decât însăși viața mea.
