Preot Ioan Istrati
O doamnă mă oprește după Liturghie:
– Părinte, după fiecare slujbă, mă apucă niște nervi cumpliți, bat copiii, urlu, zbier, îmi vine să mă dau cu capu` de pereți. Când nu vin la Biserică, nu mă enervez.
Zic:
– Păi sigur, dracului îi convine să nu veniți. Vă ispitește pentru că îl doare credința și harul Sfintei Liturghii și vrea să vă oprească. Dar, ia stați puțin, plecați după ultimul Amin, sau mai devreme?
– Părinte, plec totdeauna după Tatăl nostru.
– Eheeei, de asta aveți nervi. Că nu stați la binecuvântarea finală: “Binecuvântarea Domnului să fie peste voi, cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.” Plecați fără prezența, binecuvântarea și Harul lui Dumnezeu.
– Bine, părinte, de acuma voi sta și la binecuvântare.
După o lună o întreb:
– Mai aveți nervi duminica?
– Părinte, de când stau și la binecuvântare, mi-a dat Dumnezeu lacrimi și milă pentru copilașii mei. Ce rea și nebună eram.
– Așa să rămâneți, cu lacrimi și cu milă.
– Sărumâna, părinte.
