Preot Ioan Istrati
Cea mai uriașă personalitate sofianică pe care am cunoscut-o. Am adăstat și eu câțiva ani, sub nucul de la Văratec, la sfat de taină cu această enciclopedie vie. De sute de ori, până noaptea, stăteam și dezbăteam idei de cultură. Recita Sofocle și Goethe din memorie, plângea cântându-l pe Eminescu, asculta fascinată teologia Sfântului Maxim, luam teologia paulină la pas, cu originalul în față.
Mi-a scris două introduceri minunate la două cărți de-ale mele. Se spovedea la tata. Dormea cu Odele lui Solomon, cartea tradusă de mine, pe noptieră. Avea o simțire gigantică, o memorie cum nu mi-a mai fost dat să văd în întreaga viață, o pioșenie curată față de Măicuța Domnului. Vorbea sacadat, înfuriindu-se nobil pe ariviștii culturali. Depăna memorii cu profesorul ei, Tudor Vianu. Povestea cum a salvat Dragomirna de la ruină. Am sute de memorii cu ea. Îmi era ca o mamă, și mă numea fiul ei. În fața Everestului gândirii ei, eu eram un mic Sinai, zicea ea, căci asculta minunată sutele de dogme vii pe care le tâlcuiam împreună.
În 2006, a făcut un puseu de infecție abdominală. Era operată de 5 ori. Am căutat-o la spital la Iași. Era sfârșită. Copilul meu iubit, a șoptit. Mi-a luat fața în palme și mi-a făcut Cruce pe frunte de multe ori. Să nu uiți nimic din ce am vorbit, și să mă pomenești toată viața ta.
Îmi mușcam buzele ca să nu izbucnesc în plâns. Asta e ultima oară când ne vedem.
Am uns-o pe frunte cu mir de la Vitezda, de la Ierusalim. Am zis Cuvine-se cu adevărat șoptit, împreună. Am plecat plângând.
A doua zi, Monahia Benedicta pleca la Maica Domnului cu Psaltirea învățată pe de rost de atâta rugăciune, strângand la piept cartea mea.
Dumnezeu s-o odihnească în academia Lui de înțelepciune.
