Din gura lui Hristos am auzit minunata parabolă a Samarineanului milostiv, potrivit căreia un oarecare om a căzut în mâinile tâlharilor care, după ce l-au bătut și l-au rănit, l-au lăsat aproape mort pe marginea drumului. Din fericire a trecut pe acolo un samarinean, care l-a ajutat și l-a dus la un han, unde acest om s-a izbăvit cu dragostea și cheltuiala samarineanului. Această parabolă reprezintă o realitate. Samarineanul cel bun este Hristos, tâlharul este diavolul, rănitul suntem noi, iar hanul este Biserica. Înainte de a veni Hristos în lume, diavolul a sfâșiat sufletul nostru și l-a lăsat abia viu. Și a venit Hristos, Care S-a plecat cu multă dragoste și milostivire și ne-a povățuit la un han, la chivotul mântuirii, la Biserică.
Sfinții Părinți ne spun că Biserica este Taina lui Hristos. Dar ca să înțelegem mai bine ce înseamnă aceasta, au numit Biserica „zidire”, adică o casă solidă și bine construită, și de asemenea au numit-o „templul lui Dumnezeu” unde se zidesc-întăresc credincioșii, adică noi toți care suntem uniți și credem în Hristos.
Însă cea mai clară și mai cuprinzătoare imagine despre Biserică ne-o dă Sfântul Apostol Pavel, spunând că Biserica este „Trupul lui Hristos” și ne cheamă să ne închipuim un trup omenesc. Aceasta este Biserica, iar Capul trupului Bisericii este Hristos, celălalt trup suntem noi, oamenii, vii și adormiți, care am fost botezați în numele Sfintei Treimi. Și așa cum mădularele trupului și capul constituie un om, tot astfel și noi, adică Biserica, împreună cu Hristos suntem un Trup, „strâns unit” va completa Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea Biserica ascunde în ea o mare putere. Este puterea lui Hristos, Care este Întemeietorul și Povățuitorul ei.
Așadar, Biserica nu este nici întreprindere, nici organizație, nici asociație, nici o altă invenție omenească, de aceea, toți care în anumite vremuri au prigonit-o, au războit-o, au clevetit-o și au încercat s-o necinstească, au lovit în puternica „Piatră din capul unghiului”, în Hristos, temelia Biserica.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune, de asemenea, că Biserica este liman pentru toți, păcătoși și drepți. „Dacă ești păcătos, vino în Biserică ca să-ți spui păcatele. Iar dacă ești drept, vino să nu-ți pierzi virtutea, pentru că Biserica este liman pentru amândoi”. Același Părinte, comparând Biserica cu chivotul lui Noe, dovedește superioritatea Bisericii prin următoarele cuvinte: Chivotul primea animale necuvântătoare și a păstrat tot animale necuvântătoare, iar Biserica primește oameni necuvântători și îi schimbă. Dacă intră cineva ca vulpea, îl face oaie. Dacă intră cineva ca lupul, îl face miel. Dacă intră cineva ca șarpele, îl face porumbel. Dacă suntem pământ roditor și primim semințele cuvântului, vom da roade. Iar dacă suntem piatră neroditoare, nu este de vină Biserica. Și ori de ascultăm cuvintele Bisericii, ori de nu le ascultăm, Biserica nu va înceta să ne adreseze cântare duhovnicească, vindecând rănile noastre”, încheie Sfântul Ioan Gură de Aur.
Când vorbim despre Biserică, trebuie ca îndată să ne punem în minte că ea este Maica care ne-a născut duhovnicește, că ea este scăparea noastră în valurile și ispitele acestei vieți, că ea este acea corabie care Îl are drept Cârmuitor pe Hristos, cu Crucea drept steag, cu frânghiile dragostei lui Hristos întinse, cu dumnezeieștile porunci drept ancoră, cu Sfinții Îngeri drept marinari și cu Proorocii și Apostolii drept pânze care se înalță până la vârful catargului, acea corabie care ne duce la patria cea veșnică, la biruitoarea Biserică cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească.
