Oamenii din Tinos șed deseori la poartă și privesc cum urcă închinătorii la Biserica Maicii Domnului. Adesea văd chipuri întristate și se fac părtași durerii și suferinței acestor străini. Poate de aceea își păstrează sufletele curate și deschise, gata oricând să slujească aproapelui.
Într-o zi de 14 august 1971, Stiliani Maraboti stătea ca de obicei la portiță, uitându-se la mulțimea de bolnavi, mai mari sau mai mici, îmbrăcați în haine cernite, paralitici, infirmi și orbi, suferinzi de cancer sau de boli grele ale minții, ducând fiecare lumânări și daruri Preacuratei. Privea toată această turmă a durerii îndreptându-se spre Izvorul îndurării, să caute alinare. Pentru toată lumea se ruga în taină și pentru fiecare își făcea câte o cruce, cu gândul să-i primească Maica Domnului rugăciunea. Casa ei se făcuse Biserică.
Într-o zi, de ea s-au apropiat două femei, cu un prunc plângând.
– Ne rugăm, dacă ai avea o odaie, nu pentru noi, pentru pruncul care plânge, i-au spus.
– De unde odaie, astăzi, creștinelor, le-a răspuns femeia. Totuși, pentru numele și harul Preacuratei, haideți, veniți. O să mâneți cu noi împreună, o noapte s-o găsi loc și pentru dumneavoastră. După cum vedeți, astăzi tot poporul, toți grecii s-au mutat în Tinos, la noi.
Cele două închinătoare au lăsat pruncul în grija gospodarilor și au plecat la Biserică, să se închine și să ia parte la Liturghia de noapte, la miezonoptică.
Pe la trei, în zori, Liturghia s-a sfârșit. Bucuria negrăită a celor două închinătoare s-a prefăcut însă în spaimă. Ca mironosițele din Evanghelie, își spuneau una către alta: unde e casa în care am lăsat copilul? Cum o cheamă pe stăpână? La ce poartă să batem acum, noaptea?
Din dorința prea mare de a se închina Icoanei Preacuratei uitaseră să întrebe până și numele gazdei.
Maica Domnului le vedea disperarea care luase locul bucuriei slujbei. Sub chipul unei femei simple, „Bucuria tuturor” s-a coborât din Sfânta Icoană și, pășind pe treptele locașului său, s-a apropiat de ele zicându-le:
– Urmați-mă! Știu ce casă căutați. Vă conduc eu.
Când le-a văzut, gazda le-a strigat:
– Dar bine, creștinelor, eu n-am loc nici pentru dumneavoastră două și vreți s-o mai primesc și pe a Treia?
– Pentru mine nu e loc, buna mea?, a întrebat Maica Domnului și pe dată s-a făcut nevăzută, așa cum apăruse.
Sursa: Arhimandritul Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp.194-195 via http://doxologia.ro
