Mitropolitul Evstatie al Spartei
Astăzi Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește una din cele mai mari sărbători ale ei. Astăzi dulcea noastră țară, de la o margine până la cealaltă a ei, prăznuiește „Paștile” de vară, așa cum numește credinciosul nostru popor marea sărbătoare a Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Sinodul ecumenic, punând capăt ereziilor, formulează adevărul, pe care îl respectă toți creștinii, și o numește pe Fecioara Maria așa cum a fost, adică Născătoare de Dumnezeu. Poporul nostru credincios, deși o simte ca pe o putere cerească, care stă de-a dreapta Domnului nostru printre Îngeri și Sfinți și o consideră mai cinstită decât Îngerii și „sfântă mai mare” decât Sfinții, cu toate acestea o aduce foarte aproape de el și o numește Maica sa.
Și într-adevăr, Fecioara Maria este Maica tuturor creștinilor care îi îmbrățișează pe toți. Ea este persoana cerească care înțelege durerea fiecăruia, și-l însușește și mijlocește la Atotputernicul Dumnezeu pentru îndepărtarea lui de la noi. Și ea însăși a suferit durere, atunci când L-a văzut pe iubitul ei Fiu sus pe Cruce, deși cunoștea nevinovăția și sfințenia Sa. A durut-o atunci când a văzut cu ochii ei cum biciuiesc Preasfântul Său Trup cu biciul nerecunoștinței. Această durere a ei, împreună cu răbdarea sa, au făcut-o să dobândească un deosebit loc în conștiința poporului nostru. De aceea există mii de biserici închinate numelui ei. Există sute de mii de creștini, bărbați și femei, care poartă numele ei. Și toți ortodocșii, în această zi o cinstesc pe Maica cea veșnică care nu a murit niciodată, pentru că moartea ei trupească a ținut numai trei zile.
Câtă vreme a trăit pe acest pământ, se bucura de ea numai Ierusalimul și întâia Biserică creștină. Însă după vremelnica sa moarte și după mutarea ei la Ceruri, întreaga lume o are ca Stăpână și fiecare creștin o revendică ca mamă a sa, o are ca mângâiere și o invocă adeseori ca singura sa nădejde. Câtă vreme se afla trupește aici pe pământ, ea era garantul unității primei Biserici, așa cum prezența mamei în cadrul familiei constituie veriga de legătură a copiilor ei. Și este lucru dovedit în viața noastră că Maica Domnului ne adună unii cu alții nu numai la sărbătorile ei, unde se observă o nedescrisă afluență de lume, ci întotdeauna, și nu numai printr-o prezență tipiconală, ci și prin manifestări de veselie, prin schimburi de binecuvântări, prin mese comune și chiar prin distracții nevinovate.
Pe toți îi cuprind îmbrățișările călduroase ale ei. Mai întâi copii cei mici, care sunt curați și cu mintea și cu trupul. În îmbrățișările ei încap și tinerii noștri care se nevoiesc să se pregătească, să se cultive și să-și facă o carieră. Știe aceasta și imnograful Bisericii noastre și o roagă să-i izbăvească pe tineri de lupii care îi amenință. Cunoaște dragostea ei față de tineri și sfințitul alcătuitor al Imnului Acatist și de aceea o numește: „Zid ești fecioarelor”. În îmbrățișările ei află odihnă oamenii maturi, care au în mâinile lor responsabilitatea familiei. Căci singur este cu neputință s-o scoată la capăt, oricât s-ar strădui.
Numai Dumnezeu și Maica Domnului pot ajuta, așa încât să depășească greutățile și să progreseze fără să se epuizeze. De aceea și rugăciunea lor este: „Vino, Maica Domnului” și: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi”.
În brațele ei află scăpare și primesc putere cei afierosiți lui Dumnezeu, preoții și monahii. Pentru aceasta imnograful o numește iarăși: „Lauda cea de cinste a preoților celor cuvioși”, care în sfintele slujbe rostesc zilnic de cel puțin 45 de ori numele ei.
În una din îmbrățișările ei pot scăpa, se pot odihni și slobozi de păcate, păcătoșii care sunt chinuiți de mustrările de conștiință și suferă consecințele amare ale nelegiuirilor lor.
Este foarte reprezentativ primul tropar al Paraclisului Maicii Domnului, care spune: „Multe sunt mulțimile păcatelor mele, către tine alerg căutând mântuire”.
Sfinții Părinți spun că David l-a biruit pe Goliat folosind cinci pietre mici. Și află un binecuvântat simbolism în cele cinci litere din care este format numele Maicii Domnului, adică Maria. Și dacă voim să-l biruim pe diavolul, vrăjmașul sufletului nostru, ne sfătuiesc ca să folosim și noi cele cinci litere, ca alte cinci pietre, adică numele ei, și atunci biruința va fi a noastră.
În sfârșit, lângă ea se odihnesc cei îndurerați, bolnavii, cei lipsiți de ocrotire, săracii, frații noștri cei împovărați și cei care, datorită neputinței de a se sluji pe ei înșiși, și-au ancorat trupul lor obosit la vreun azil al Bisericii.
