Îmbrățișarea Maicii Domnului

Monahul Moisi Aghioritul

            Se apropie din nou pomenirea Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Toți credincioșii se pregătesc să prăznuiască luminos acest mare praznic al Maicii Domnului. Pomenirea ei este sfântă, minunată, superbă și emoționantă. Sărbătoare minunată, preaslăvită, strălucitoare și iubită de popor. Credincioșii se bucură cu toate că este vorba despre Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, despre mutarea unei persoane iubite. Se bucură că Ocrotitoarea lor, Maica lui Dumnezeu și a oamenilor, se suie la Ceruri ca să mijlocească necontenit pentru întreaga omenire ce se află în suferință.

            Suntem înaintea unei contradicții. Bucurie la slujba de înmormântare? Da, este vorba despre întristarea dătătoare de bucurie menționată în literatura ascetică și niptică. Imnurile întristătoare devin pricinuitoare de veselie. Înmormântarea se preface în sărbătoare. La exterior și la prima vedere se vede ciudat, dar dacă va merge cineva mai în profunzime, va observa că este vorba despre o lucrare dumnezeiască, despre un fapt minunat. Fiul Pururea Fecioarei Maria a biruit moartea cu moartea Sa. Lacrimile de întristare și de mâhnire s-au prefăcut în lacrimi de bucurie, desfătare, veselie și nădejde. Născătoarea de Dumnezeu îi mângâie pe prietenii ei, le dăruiește gânduri frumoase, cugetare optimistă și mângâiere dulce. Maica Domnului se mută la o viață mai bună, mai înaltă, mai frumoasă. Era cu neputință ca iadul cel întunecos să o țină în legăturile lui pe Preacurata Maică a lui Emanuil, pe cea care a născut pe Hristos, Dătătorul de lumină, pe Soarele Dreptății, pe Steaua cea de dimineață. Astfel moartea ei s-a făcut ușă a vieții și a luminii. Credincioșii, închinându-se cu evlavie la icoanele ei făcătoare de minuni, primesc Har și bucurie, curaj și ușurare, întărire și putere. Lacrimile credincioșilor sunt dulci și izvorăsc din inimile lor. Lacrimi de Har și bucurie, de mulțumire și recunoștință, de mângâiere și fierbinte rugăminte. Poporul nostru o iubește mult pe Născătoarea de Dumnezeu. Excepțiile întristătoare există peste tot și totdeauna.

Închinătorii smeriți și binecuvântați ai icoanelor Împărătesei a toate își depun durerea, problema, cererea și greutatea lor înaintea ei. Îndurerata Maică îi primește pe toți, îi ascultă, îi mângâie, le șterge sudoarea și lacrimile, îi îmbrățișează, îi încurajează. Multă durere a suferit Preacurata și știe să compătimească, să ajute și să se roage neîncetat. Mănăstiri, biserici, bisericuțe, locuri de închinare ne aduc aminte de harul ei. Nenumărate sunt prinoasele de rugăciune. Bogate sunt darurile de mulțumire. Icoane ude de lacrimile evlavioșilor închinători. Uneori lăcrimează și însăși Mijlocitoarea tuturor credincioșilor. Fiecare icoană a ei are o istorie deosebită și un nume deosebit și specific.

Chipul Maicii Domnului rămâne totdeauna cuviincios, serios, tăcut, plăcut și cuvios. Vorbește însă și așa, cu bogatul său har, cu curăția sa, cu smerenia sa. În sfințitul ei chip se ascunde un caracter superb. Dăruiește bucurie fără să râdă și să glumească, propovăduiește fără cuvinte, ci prin pilda ei trăitoare, învață prin însăși viața ei frumoasă. Dăruiește ceea ce are: dragoste, răbdare, ascultare și bunătate. Închinătorul crede că icoana îi spune ceva personal. Simte înlăuntrul său cum saltă uitata nevinovăție, simplitatea copilărească, răbdarea în dureri. Un alt mod de viață care a hrănit multe generații ce au trecut prin mari greutăți.

La acest praznic de acum fie ca Maica Domnului să-i îmbrățișeze pe toți închinătorii ei, ca să nu se istovească și să deznădăjduiască!

Total
17
Shares
Previous Post

Astrologia, ocultismul și idolatria contemporană

Next Post

Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău!

Related Posts